Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza a ajuns să afecteze şi dovezile de afecţiune ale domnilor

Publicat in Adevarul, duminică 7 martie 2010 ·

Florarii arădeni se plâng că este cel mai prost 8 Martie pe care l-au trăit vreodată din punct de vedere al vânzărilor.

În fiecare an, apropierea zilei de 8 martie a reprezentat un balon de oxigen pentru afacerile cu flori ale arădenilor.

Dovezile de afecţiune ale bărbaţilor aduceau profituri frumoase în buzunarele florarilor. În acest an însă, arădenii care se ocupă de vânzarea de flori sunt în pragul disperării, chiar dacă, spun ei, au scăzut preţurile la minim.

„Luăm de exemplu garoafa cu 1,2 lei la achziţie, încercăm să o vindem cu 1,5 lei şi clienţii ne oferă pe ea 1 leu. De azi dimineaţă am vândut de doar 30 de lei”, povesteşte necăjit Vasile Gheorghe, unul dintre florarii cu vechime din Piaţa Mihai Viteazul.

Şi Noemi Engelbert, o altă comerciantă de flori, spune că vânzările merg prost în acest an. „Lumea caută ieftin buchetele cele mai ieftine sau chiar preferă să cumpere la fir. Ca şi la celelalte lucruri, culoarea anului este, fără îndoială, violetul”, mai explică, zâmbind amar, femeia.

Concurenţă cu ghioceii

Clienţii susţin că preţurile au crescut un pic odată cu apropierea Zilei Femeii. „Mi se pare că s-au mai scumpit. Alaltăieri am văzut zambile la şase lei ghiveciul şi azi e opt”, a declarat, pentru Adevărul de Seară Arad, Octavian Plotea, un arădean aflat la cumpărături.

Afacerile florarilor care aduc plante din străinătate sunt afectate de preferinţa bărbaţilor de a lua micuţe bucheţele de ghiocei sau brânduşe.

„Prefer să cumpăr bucheţele mici. Sunt totuşi simbolul primăverii şi am găsit cu 1 leu buchetul”, povesteşte Laurian Pap.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 36 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 41 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Naţionala României de baschet masculin s-a reunit pentru pregătirea meciurilor din faza a 2-a a precalificărilor europene World Cup 2027 / Programul duelurilor

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala României s-a reunit, la Bucureşti, pentru pregătirea celor patru meciuri din faza a doua a precalificărilor europene FIBA World Cup 2027. De luni, tricolorii se antrenează la Oradea, unde s

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Val de căldură şi disconfort termic în Capitală, în weekend

Ziarul Financiar acum 43 minute
Vremea va deveni călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, sâmbătă şi duminică, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va fi de 17...20

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 50 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°