Deşi Fernando Alonso este cotat ca principal favorit la titlu, fără îndoială, principala atracţie a noului sezon de Formula 1 este revenirea lui Michael Schumacher. Ferrari, Mercedes GP, Red Bull şi McLaren sunt candidatele la titlul constructorilor, iar schimbările de regulament anunţă un sezon incendiar.
Anul trecut, atunci când a fost la un pas de a reveni pentru Ferrari, septuplul campion mondial Michael Schumacher a generat o adevărată isterie printre fani. Rămâne acum de văzut câţi dintre aceştia erau susţinători ai pilotului german şi câţi tifosi ai scuderiei italiene. Pentru că puţini şi l-ar fi închipuit pe Schumi îmbrăcând un alt combinezon decât cel roşu. Şi totuşi Ross Brawn, omul care a fost în spatele său la fiecare dintre cele şapte titluri, a avut puterea de a-l convinge pe „Regele" Formulei 1 să reîncerce, la 41 de ani, senzaţiile duelurilor pe pistă.
Revanşa lui Schumi
După patru ani petrecuţi în afara concursului, Schumacher va lupta în acest sezon împotriva echipei unde a cunoscut cele mai mari succese din carieră. Mai mult, în cockpitul celor de la Ferrari se va afla spaniolul Fernando Alonso, adică cel care l-a detronat pe Schumi de pe tronul Formulei 1 după cinci ani de dominaţie. În 2005, Alonso devenea, la 24 de ani şi 58 de zile, cel mai tânăr campion, record care avea să fie doborât în 2008 de către Lewis Hamilton.
Spaniolul, pe atunci la Renault, avea să-l dovedească încă o dată pe Schumacher, chiar în sezonul următor. Lupta a fost mult mai strânsă decât în 2006 şi s-a decis în chiar ultimul Mare Premiu, cel din Brazilia. Neamţul a avut o sesiune slabă de calificări plecând de pe zece şi a făcut pană după doar câteva tururi, terminând în cele din urmă pe patru.
A ratat însă titlul la doar 7 puncte, cu Alonso sosind pe locul doi. Spaniolul a profitat din plin şi de un abandon al lui Schumacher, în penult