În urma unei finanţări nerambursabile din fonduri europene şi a unei contribuţii a Consiliului Judeţean, care însumează 35.000.000 de lei, clădirea Muzeului Judeţean Buzău intră în reabilitare, proces care va dura trei ani.
Pentru angajaţii instituţiei, greul începe în următoarele zile, o dată cu pregătirea clădirii pentru lucrări. „Toate bunurile, care în mare parte sunt fragile, trebuie ambalate şi mutate, pentru protecţie. Proiectul va trebui să precizeze şi o nouă locaţie pentru exponatele muzeului precum şi tipul de ambalaj. În total vor fi 364 de cutii mari în care vor fi sigilate obiectele de patrimoniu”, ne-a declarat Doina Ciobanu, directorul Muzeului Judeţean Buzău.
Transferul obiectelor de artă, al vestigiilor şi al obiectelor cu valoare istorică, pe care Muzeul Judeţean le are în sălile de expoziţie, în depozite sau în laboratoarele de restaurare, se va produce cât de curând. „Urmează ca în maxim o lună de zile să demarăm acest proiect”, a subliniat preşedintele Consiliului Judeţean, Victor Mocanu.
Prin reabilitarea muzeului, autorităţile urmăresc să crească numărul turiştilor care vizitează Buzăul. Rolul în acest sens îl va juca viitorul centru de informare turistică ce va funcţiona în cadrul instituţiei.