Zilele trecute, Consiliul Judeţului Galaţi a aprobat o cheltuială de 512.000 de lei noi (circa 120.000 de euro) pentru modernizarea amfiteatrului de la Spitalul de Urgenţă. Un gest argumentat pe nevoia studenţilor al medicină de a avea la dispoziţie un loc de studiu în incinta instituţiei medicale.
Wireless în loc de pansamente
Problema este, însă, că respectiva investiţie e un fel de tichie de mărgăritar, cât timp spitalul are mari dificultăţi financiare, iar condiţiile oferite bolnavilor sunt destul de precare.
Exemple în acest sens sunt cu duiumul: saloanele nu sunt dotate cu aer condiţionat (deşi o astfel de dotare este OBLIGATORIE prin normele europene), aparatura e de pe vremea lui Ceauşescu, mâncarea e sub orice critică, bolnavii trebuie să aducă pansamente şi medicamente de acasă etc.
Cu siguranţă că nu de un amfiteatru ţiplă era nevoie. Spitalul nu suferă de internet wireless, sonorizare ultimul răcnet sau mobilă Ikea, ci, cum arătam, de lucruri fundamentale pentru calitatea actului medical.
Bani cu dedicaţie
Oricât de mult ne-am dori să credem că amintita investiţie este strict necesară, nu putem să nu constatăm că banul public este direcţionat şmechereşte. Banii se dau doar pentru că s-au tras sforile pentru ca facultatea de medicină de la Galaţi (între noi fie vorba, un proiect penibil, dar condus de un apropiat al preşedintelui CJ) să beneficieze de un spaţiu „cool" la spital.
CITEŞTE ŞI: GALERIE FOTO/Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi a fost transformat în pensiune pentru maidanezi