Poliţia municipiului Botoşani a fost sesizată de către L. ROMICĂ de 52 ani, din Botosani, paznic la o societate comercială, despre faptul că a surprins două persoane în timp ce sustrăgeau de la o instalaţie electrică dezafectată, aflată într-o magazie a societăţii, componente din aluminiu, iar ulterior autorii au fugit spre localitatea Cătămărăşti-Deal, comuna Mihai Eminescu. Poliţiştii au reuşit identificarea cu operativitate a celor doi autori pe o stradă din localitatea Cătămărăşti-Deal, stabilind că se numesc A. GEORGE-CRISTIAN de 32 ani, din municipiul Dorohoi şi P. MIHAI de 29 ani, din localitatea Cătămărăşti-Deal, comuna Mihai Eminescu, judeţul Botoşani. În apropierea locului faptei au fost găsiţi doi saci şi doua sacoşe din rafie în care se aflau mai multe componente din aluminiu, în greutate de 30 kg, ce au fost abandonate de autori în momentul când au fost urmăriţi, bunuri ce au fost recuperate şi predate unităţii prejudiciate. Au fost întocmite acte premergătoare faţă de cei doi autori continuându-se cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”furt calificat”, faptă prev. şi ped. de art. 208, 209 Cod Penal, urmând a se propune soluţie procedurală.
Autori: A.B.
Poliţia municipiului Botoşani a fost sesizată de către L. ROMICĂ de 52 ani, din Botosani, paznic la o societate comercială, despre faptul că a surprins două persoane în timp ce sustrăgeau de la o instalaţie electrică dezafectată, aflată într-o magazie a societăţii, componente din aluminiu, iar ulterior autorii au fugit spre localitatea Cătămărăşti-Deal, comuna Mihai Eminescu. Poliţiştii au reuşit identificarea cu operativitate a celor doi autori pe o stradă din localitatea Cătămărăşti-Deal, stabilind că se numesc A. GEORGE-CRISTIAN de 32 ani, din municipiul Dorohoi şi P. MIHAI de 29 ani, din localitat