* comparativ cu anul 2008, în 2009 s-a înregistrat o diminuare a veniturilor încasate de CJAS Brăila cu 6,2% şi a plăţilor efectuate, cu 11,4% * în timp ce veniturile au fost de peste 129 milioane, sumele cheltuite au fost de 209 milioane lei
Veniturile totale încasate în 2009 de către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Brăila au scăzut comparativ cu anul 2008, cu 6,2%, diminuare înregistrată pe fondul crizei economice. În acelaşi timp, plăţile efectuate de CJAS Brăila în anul 2009 s-au diminuat, comparativ cu 2008, cu 11,4%. Deşi la o primă vedere, această situaţie ar putea părea favorabilă, directorul-preşedinte al CJAS Brăila, dr. Mariana Tarachiu, a atras atenţia, la şedinţa Colegiului Prefectural, că nu este deloc aşa. "A nu se înţelege că stăm bine. Aceste plăţi au scăzut prin diminuarea creditelor bugetare pe care ar fi trebuit să le primim atât de la Ministerul Sănătăţii cât şi de la Bugetul de stat, sursa de finanţare a CJAS Brăila fiind de la Fondul Naţional de Asigurări de Sănătate, prin transferuri de la bugetul MS şi de la bugetul de stat", a spus dr. Mariana Tarachiu. Conform raportului de activitate al CJAS Brăila pe anul 2009, veniturile totale încasate au fost de peste 129 milioane lei, comparativ cu anul 2008, când veniturile încasate au fost în sumă de peste 138 milioane lei. Diminuarea veniturilor cu 6,2% este pusă pe fondul crizei economice, făcându-se şi precizarea că nivelul încasărilor nu poate fi influenţat de CJAS, deoarece ele sunt urmărite şi încasate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Brăila. Pentru efectuarea cheltuielilor, CNAS a virat suma de peste 209 milioane lei, dintre care mai mult de 198 milioane lei pentru servicii medicale şi medicamente. În perioada 1 ianuarie- 31 decembrie 2009, plăţile nete realizate au fost de peste 205 milioane lei, încadrându-se în prevederile bugetare aprobate. Cheltuieli