„Lucrează pe text ca un sculptor în atelierul de marmură, dăltuieşte în fibră, se lasă dus de lucrare şi ceea ce obţine la urmă este o operă inconfundabilă“, se nota într-o pagină literară despre Toma Grigorie, care a ales să ne redea lumea în versuri, proză, eseuri, făcând-o mai frumoasă şi mai interesantă.

Povestea în lumea literelor a celui ce astăzi şi-a adăugat o distincţie, cea mai bună piesă după „Jurnalul unui jurnalist fără jurnal“, de Ion D. Sîrbu, începe pe meleagurile natale, în satul Golenţi (Calafat), judeţul Dolj. „Nu poţi să scrii fără să citeşti. Încă de mic am citit foarte mult, toată biblioteca din sat, dar şi cărţi ale ţăranilor cititori din locul în care am crescut“, îşi începe drumul în lume literelor Toma Grigorie.

La un moment dat, s-a născut dorinţa propriei creaţii, aşa că versuri au început să se aştearnă pe hârtie. În lumea minunată a poeziei a păşit timid, a scris, după cum însuşi mărturisea, fără intenţia de a publica şi a face din scriitură o meserie. Şi, totuşi, un semn a existat: „Copil fiind, la şcoală aveam în manual o poezie de A. Toma. Eu am tăiat A-ul şi l-am înlocuit cu G., cu toate că Toma este prenumele“, povesteşte astăzi Toma Grigorie.

Un univers frumos

Cu trecerea anilor, cu fiecare carte citită, lucrare studiată şi fiecare vers sau eseu aşternut pe hârtie, ideile s-au sedimentat, la fel sentimentele şi metaforele, pe care Toma Grigorie le-a adunat într-un volum care a văzut lumina tiparului în 1966, în revista Ramuri. A continuat cu poeme, eseuri, articole, traduceri la principalele publicaţii literare din ţară şi din străinătate.

Munca de cadru didactic la Universitatea din Craiova sau la Catedra de limbă română a Institutului de Limbi Romanice, Universitatea „Adam Mickiewcz“, Poznan, Polonia, a fost completată cu scriitura, într-un mod armonios.

„Demersul poetului, asemănăt