Comisia Europeana (CE) sustine ideea infiintarii unui fond monetar european, a declarat comisarul pentru Afaceri Economice si Monetare, Olli Rehn, pentru publicatia Financial Times Deutschland. "Comisia este pregatita sa propuna crearea unui astfel de instrument european, care se bucura de sustinerea statelor din zona euro", a spus Rehn. Rehn a precizat ca Franta, Germania si alte tari din Uniunea Europeana colaboreaza cu CE in legatura cu crearea acestei structuri europene de finantare.
Mai multi lideri politici europeni, printre care presedintele italian, Giorgio Napolitano, si ministrul german al Finantelor, Wolfgang Schäuble, au indicat ca sprijina ideea unui fond monetar european pentru rezolvarea unor probleme asemanatoare cu cele din Grecia.
Ideea prinde tot mai bine la economisti
Ideea a mai lansat-o si Stepahne Cosse, fost senior economist al FMI profesor la Institutul de Studii Politice din Paris. A scris despre asta si presa straina. Despre ce e vorba?
Grecia, Spania si Portugalia se confrunta cu neincrederea pietelor si inregistreaza prime de risc din ce in ce mai ridicate, ceea ce le diminueaza capacitatea de a rambursa datoriile suverane.
Daca aceste tari nu ar fi in zona euro, s-ar confrunta cu un scenariu tipic economiilor deschise: Statul ar apela la imprumuturi exterioare la dobanzi tot mai mari, iar investitorii ingrijorati si-ar reduce plasamentele. Urmarea? Cursul de schimb al monedelor locale ar exploda, Statul nu ar mai putea face fata platii datoriei si ar invoca falimentul.
Pentru evitarea unei asemenea situatii, exista doua solutii. Prima, banala, sa tiparesti bani. Dai drumul tiparnitei, faci inflatie si iti achiti datoriile. Nu se recomanda. A doua solutie, suni la FMI. Daca iti raspunde la telefon, poate te ajuta punand la dispozitia Bancii Centrale o linie de credit. Investitorii vad ca