Meciul de săptămîna viitoare ar putea fi capital pentru Mandorlini, care a pierdut vestiarul şi sprijinul conducerii
Prima înfrîngere din retur, primul seism la CFR. "Vişiniii" n-au avut nici o ocazie clară la Galaţi, iar şefii liderului sînt mai mult decît deranjaţi. Se pare că lui Mandorlini i s-a reproşat, după meci, modul în care a alcătuit echipa şi mai ales faptul că a folosit doi închizători, la Galaţi.
"O echipă care vrea titlul, nu foloseşte doi mijlocaşi defensivi, la Galaţi", s-ar fi pronunţat Paszkany după meci. În plus, italianul e contestat şi pentru faptul că, după pregătirea de iarnă, n-a reuşit să aducă un plus în jocul CFR-ului, echipă care construieşte anevoios şi preferă mingea trimisă direct pe vîrfuri.
Preşedintele Iuliu Mureşan a plecat negru de supărare de la stadion şi nu a oferit nici o declaraţie. Conducerea clujenilor nu vrea să scape situaţia de sub control şi studiază variante pentru o eventuală înlocuire a italianului. Meciul cu Dinamo ar putea fi decisiv pentru Mandorlini. Dacă nu cîştigă sînt şanse mari să fie demis, iar Piţurcă şi Rednic sînt primele nume vehiculate de clujeni.