Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cezar Preda: Daca Geoana nu va mai fi presedintele Senatului, postul revine PDL

Publicat in Romania Libera, luni 8 martie 2010 · ·

Vicepresedintele PDL Cezar Preda a declarat, luni, inaintea sedintei BPN, ca, daca demersul de revocare a lui Mircea Geoana din functia de presedinte al Senatului va fi castigator, atunci postul va reveni PDL, informeaza Mediafax.

"In conditiile in care presedintele Senatului nu isi face treaba asa cum ar trebui sa si-o faca al doilea om in stat, cred ca acest demers este justificat. Faptul ca nu cunoaste procedurile s-a vazut si la faptul ca a ascultat foarte docil ceea ce i-a spus grupul parlamentar, acela de a nu baga pe ordinea de zi solicitarea parlamentarilor PDL", a spus Preda.

Intrebat daca senatorii PDL au avut avizul conducerii partidului pentru a declansa procedura de revocare a lui Geoana, Preda a raspuns: "Nu exista la asemenea nivel sa nu aiba avizul conducerii. Poate nu am fost eu la BPN. E posibil sa nu fi fost nici doamna Turcan. In general, e nepermis sa faci un asemenea demers fara a avea aprobarea in BPN, dar eu cred ca au avut aprobarea din moment ce au facut acest demers".

Despre castigul partidului in urma revocarii lui Mircea Geoana, Cezar Preda a spus ca PDL va face propunerea de revocare si va vedea ce va hotari Curtea Constitutionala in urma procedurii.

"Castigul politic al PDL este ca, in conditiile in care Mircea Geoana nu va mai fi presedintele Senatului, atunci acesta va reveni PDL ", a concluzionat el.

La randul sau, vicepresedintele PDL Raluca Turcan a declarat ca Mircea Geoana nu mai are dreptul moral sau calitati morale pentru a conduce Senatul, intrucat a incalcat Regulamentul si s-a aflat in dezacord cu ceea ce inseamna procedura in Senat sau respectarea unor legi sau a votului populatiei.

"Cred insa ca cel mai corect ar fi fost ca aceasta decizie, tinand cont ca ea este una cu implicatii pe termen lung, sa fie luata aici, in BPN", a mai spus Turcan, precizand ca le

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele interimar Ilie Bolojan, declarație de presă după summitul de la Londra: "S-a convenit că până la încetarea focului va fi menținut sprijinul financiar și militar pentru Ucraina"

Ziare.com acum o ora
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, susține o conferință de presă după participarea la summitul de la Londra privind Ucraina. „În această întâlnire, în afara schimburilor de opinii și de puncte de vedere, s-au convenit câteva aspecte.

Mark Rutte dă asigurări: Donald Trump este angajat față de NATO și de articolul 5

Capital acum 39 minute
Summitul de criză de la Londra a reconfirmat unitatea NATO și determinarea aliaților europeni de a-și consolida securitatea colectivă. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a spus că Donald Trump și administrația sa sunt în continuare angajați faț

Video Ilie Bolojan, după summitul de la Londra: Garanțiile de securitate nu pot fi asigurate fără SUA, vizează tot flancul estic

Adevarul acum o ora
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a participat la summitul liderilor, organizat de prim-ministrul Regatului Unit Keir Starmer, pentru discuții despre Ucraina, dar și despre securitatea Europei. A fost pus la punct un plan pentru oprirea luptelor

Delfinul Chen Chen a murit. Cauza decesului, investigată de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa

HotNews acum 43 minute
Un delfin de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a murit, au anunţat reprezentanţii instituţiei, care au precizat că deocamdată cauzelor decesului nu sunt cunoscute, transmite News.ro. „În data de 02.03.2025 în jurul orei 9 dimineaţ

Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar. Când se judecă cererea

HotNews acum 3 ore
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a contestat în instanță măsura controlului judiciare luată de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara

„Trebuie să reînarmăm urgent Europa”. Ursula von der Leyen, după ieșirea de la summitul de la Londra: „Să ne pregătim pentru ce este mai rău”

Adevarul acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, spune că liderii au avut o „discuție bună și sinceră” în cadrul summitului de la Londra și a avertizat că trebuie „să pregătim pentru ce este mai rău”. 

Summitul de la Londra al liderilor europeni s-a încheiat. A participat şi Bolojan / Ursula von der Leyen: Avem nevoie ne pregătim pentru ce este mai rău. Trebuie să reînarmăm Europa urgent - VIDEO

News.ro acum 46 minute
Summitul liderilor europeni găzduit de premierul britanic Keir Starmer s-a încheiat după aproximativ două ore de discuţii. Printre participanţi s-a numărat şi Ilie Bolojan. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat la final, pot

LIVE TEXT Summit la Londra | Marea Britanie şi Franţa vor elabora un plan de încetare a focului în Ucraina şi îl vor prezenta lui Trump / Keir Starmer vorbeşte despre crearea unei coaliţii pentru a garanta pacea

Mediafax acum o ora
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina au decis să lucreze la un plan de încetare a focului pentru conflictul ucrainean. La summit e prezent şi preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan. Meloni, la Lond

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 8 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

Superliga: Poli Iaşi – Petrolul 1-0

News.ro acum 4 ore
Echipa Poli Iaşi a învins duminică, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea Petrolul Ploieşti, în etapa a 29-a din Superligă. Ieşenii au marcat în minutul 3, prin Samayoa, dar după consultarea VAR golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid. În al p

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/6°
lun.

-0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

2°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°