Patronul unei fabrici de textile din Iaşi se plângea zilele trecute că nu găseşte oameni pe care să-i angajeze pe post de confecţioneri. Asta chiar şi în vremuri de criză în care disponibilizările sau sinuciderile din cauza sărăciei nu mai sunt ştiri. Milionarul în cauză era însă foarte revoltat de situaţie. De ce? Pentru că omul, hotărât să investească bani să recalifice şomeri, a primit de la aceştia un răspuns-şoc: „Tu îmi dai un salariu de 700 de lei. Eu stau acasă şi iau 500 de lei. Dă-mi mai bine negaţie că nu vrei să mă angajezi".

Asta i-au spus în cor cei care stau pe tuşă, cei care se plâng în fiecare zi că viaţa e grea, cei care spun că statul le e dator să le asigure un trai bun. Fără niciun regret că pierd un job, „nenorociţii" i-au refuzat afaceristului oferta.

I-au cerut în schimb o hârţoagă, negaţia, pe care s-o ducă la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă precum că patronul e prea pretenţios şi nu vrea să-i angajeze. Iar ei să-şi poată primi în continuare şomajul.

Sâmbătă am auzit o veste care m-a tulburat. Doctorul Stelian Corneliac, un renumit chirurg din Piatra Neamţ, a căzut din picioare în timpul serviciului, după o gardă de coşmar.

Răpus de muncă, medicul de 62 de ani a paralizat pe loc aproape complet. În 33 de ani de spital, printre mii de ore de nesomn, de gărzi şi de vieţi salvate, specialistul în vindecare a uitat tocmai de el. Avea nevoie de o simplă operaţie făcută la timp.

Domnule doctor, tot respectul! În rest, am mai învăţat un lucru. Trăim în ţara în care şomerul e mai bazat decât milionarul.