Vicepreşedintele PSD Gheorghe Nichita, primarul oraşului Iaşi, ar putea fi contracandidatul lui Adrian Năstase la viitoarele alegeri pentru şefia Consiliului Naţional al PSD. Năstase este preşedinte al CN din 2008, iar Victor Pinta îşi afirma susţinerea pentru reconfirmarea acestuia în funcţie, la câteva zile după ce a fost ales lider al PSD. Adrian Năstase a anunţat deja că va candida din nou pentru funcţia de preşedinte al CN. Acelaşi lucru l-ar fi făcut, potrivit surselor din partid citate de Mediafax, şi Gheorghe Nichita în şedina Birolui Permanent de astăzi.
Întrebat cum comentează anunţul făcut de vicepreşedintele PSD, Năstase a spus că Nicihita "este liber să candideze". "Mi se pare firesc. M-aş bucura să existe o competiţie, colegii noştri vor decide cine ar putea să exercite cel mai bine această funcţie de preşedinte al Consiliului Naţional, de coordonator al departamentelor. Mi se pare că este un lucru firesc ca orice doreşte să candideze la această funcţie să o poată face", a comentat Năstase.
Şedinţa Consiliului Naţional al PSD a fost convocată pentru joi, 11 martie, după cum a anunţat Victor Ponta, liderul partidului. Astfel, candidaţii la preşedinţia Consiliului Naţional vor trebui să depună un dosar de candidatură la Secretariatului general al partidului, până miercuri, la ora 15.00.
Consiliul Naţional este forul reprezentativ şi deliberativ suprem al PSD în perioada dintre congrese. Are maxim 151 de membri, preşedintele este ales pentru o perioadă de până la doi ani. În cadrul CN se organizează comisii de specialitate structurate pe domenii de activitate.