Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UGIR şi APAPR: Scrisoarea Cartel Alfa denaturează grav situaţia reală de pe piaţa pensiilor private

Publicat in Curierul, luni 8 martie 2010 ·

Uniunea Generală a Industriaşilor din România (UGIR) şi Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) reacţionează faţă de scrisoarea deschisă trimisă miercuri, 3 martie, Guvernului de Cartel Alfa, susţinând că sindicaliştii au înţeles greşit recomandările făcute de Fondul Monetar Internaţional pentru dezvoltarea sistemului de pensii private. "Faţă de textul raportului şi adevăratele intenţii ale experţilor FMI, scrisoarea Cartel Alfa denaturează grav situaţia reală de pe piaţa pensiilor private din România, pe care o cunoaştem foarte bine, având în vedere faptul că asociaţia profesională a operatorilor din domeniul fondurilor de pensii private (APAPR) este membru UGIR, iar UGIR are un reprezentant în Consiliul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) încă din anul 2006", se arată în scrisoarea deschisă a UGIR către Guvern.

Miercuri, reprezentanţii Cartel Alfa au solicitat Executivului clarificarea "situaţiei grave" constatate de reprezentanţii FMI în domeniul administrării fondurilor private de pensii, precum investiţiile făcute în instrumente necotate pe nicio piaţă oficială.

Uniunea Generală a Industriaşilor din România (UGIR) şi Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) susţin că metodele de evaluare a instrumentelor financiare deţinute de fondurile de pensii se îmbunătăţesc în mod continuu şi sunt modificate periodic de către CSSPP. "În realitate, titlurile de stat emise de MFP din România sunt singurele instrumente care nu sunt în totalitate listate pe pieţele reglementate şi supravegheate, iar ele reprezintă majoritatea plasamentelor fondurilor de pensii. Toate celelalte instrumente în care investesc fondurile de pensii private sunt listate pe pieţe reglementate şi supravegheate, conform legii", se precizează în scrisoarea UGIR.

Referitor la o altă recomandare a FMI asupra

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acte false românești pentru 7.000 de ruși, ucraineni și moldoveni. Printre ei, bărbatul arestat pentru incendierea casei premierului britanic

Gandul acum 48 minute
Pe raza județului Botoșani sunt efectuate 206 percheziții, au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Perchezițiile vizează o reţea care, prin intermediul unor funcţionari publici dintr-un serviciu

Șase polițiști de frontieră din Timiș, acuzați că luau mită. Sumele pe care le încasau

Press Alert acum 34 minute
DGA a anunțat urmărirea penală a șase agenți de poliție care ar fi încasat șpagă în diverse sume, în euro, la vama Cenad. Între aceștia se află un suspect care e în prezent detașat la o agenție europeană. „Astăzi, 01 iulie 2025, polițiștii anticorup

Curtea Constituțională discută azi contestația la numirea lui Mihai Busuiov în funcția de judecător CCR

HotNews acum 4 ore
Curtea Constituţională a României discută marţi sesizarea privind numirea lui Mihai Busuioc în funcţia de judecător CCR, potrivit calendarului instituției. Astfel, pe ordinea de zi a ședinței CCR a fost inclusă „sesizarea de neconstituționalitate a

Analiză: Dobânzile creditelor ipotecare vor creşte în a doua jumătate a anului

News.ro acum o ora
Dobânzile medii ale creditelor ipotecare noi, atât cele fixe, care reprezintă peste 99% din volumul de credite ipotecare noi acordate în prezent, cât şi cele variabile, vor creşte în a doua parte a anului, arată o analiză realizată de brokerul onlin

Val de caniculă peste România în iulie. Temperaturile anunțate de meteorologi pentru următoarele săptămâni

Adevarul acum 38 minute
Luna iulie aduce temperaturi ridicate și puține ploi, potrivit prognozei meteo emise de ANM pentru perioada 30 iunie - 28 iulie.

FOTO Dinamo și-a prezentat noul echipament Puma pentru sezonul viitor: „O nouă eră începe acum!”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Dinamo și-a prezentat marți, 1 iulie, noul echipament Puma pentru sezonul 2025-2026. „Câinii” au renunțat la colaborarea cu Macron, fostul sponsor tehnic, iar astăzi au publicat imaginile cu noile „haine” pentru stagiunea care bate la ușă. Dinamo BR

Dr. Holhoș, rețeaua nr. 1 în oftalmologie din România, deschide cel mai mare spital de oftalmologie din Transilvania, cu o investiție de 6 milioane de euro

Mediafax acum 36 minute
Investiție privată de 6 milioane de euro Realizată integral din fonduri proprii, în urma unei investiții ce se ridică la circa șase milioane de euro, noua unitate spitalicească va fi cel mai mare spital de oftalmologie din Transilvania, cu patru săl

Informări publice - 1 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 8 ore
BUTA LILIANA anunţă că s-a emis de către PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SĂCELE – Autorizaţia de Construire nr. 37 din 13.03.2025, pentru „CONSTRUIRE LOCUINŢE CUPLATE”, str. Paltinului, nr. 28 Săcele - Braşov.

Plafonarea preţurilor la energie electrică încetează de la 1 iulie. Persoanele vulnerabile vor beneficia de vouchere energetice de 50 de lei / Recomandările ANRE

News.ro acum 2 ore
Plafonarea preţurilor la energie electrică încetează de la 1 iulie, ceea ce înseamnă că preţul plătit pentru energia electrică va fi cel stabilit de consumator împreună cu furnizorul. Persoanele vulnerabile vor beneficia de vouchere energetice de 50

Auchan România, votat „Magazinul Anului 2025” în retailul autohton și premiat pentru produse marcă proprie românești

Ziua Constanta acum o ora
Cu un angajament constant pentru inovație, sustenabilitate și accesibilitate, Auchan România a fost recompensat cu trei distincții majore în cadrul competiției „Votat Produsul Anului 2025”, cea mai importantă platformă de recunoaștere a inovației și

Vremea

București
acum

26°
mar.

19°/32°
mie.

19°/29°
joi

19°/31°
vin.

22°/35°
Iasi
acum

23°
mar.

15°/26°
mie.

12°/27°
joi

15°/30°
vin.

18°/32°
Constanta
acum

27°
mar.

19°/28°
mie.

18°/25°
joi

19°/25°
vin.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

14°/28°
mie.

11°/28°
joi

15°/32°
vin.

18°/35°
Timisoara
acum

28°
mar.

16°/32°
mie.

15°/35°
joi

17°/38°
vin.

20°/41°