Unul dintre cele mai mari mistere ale lumii a fost elucidat recent: un uriaş asteroid este responsabil pentru dispariţia dinozaurilor. Un comitet internaţional format din 41 de oameni de ştiinţă a stabilit că peste jumătate din totalul speciilor de pe planetă au dispărut în urma impactului unui asteroid gigant.
De-a lungul a mai bine de două decenii, oamenii de ştiinţă din întreaga lume s-au contrazis asupra cauzei care a condus la dispariţia dinozaurilor.
Unii susţineau că activitatea vulcanică intensă de pe platoul Deccan din India, unde erupţiile vulcanice au durat 1,5 milioane de ani, ar fi fost principalul motiv pentru care dinozaurii nu mai pot fi găsiţi astăzi decât în muzee, în timp ce alţii susţineau că un meteorit ar fi spulberat specia reptilelor fosile uriaşe.
La sfârşitul săptămânii trecute, oameni de ştiinţă din Europa, Statele Unite ale Americii, Mexic, Canada şi Japonia au dat un nou verdict: un asteroid uriaş, cu un diametru de 15 kilometri, care s-a lovit de Pământ în urmă cu 65 de milioane de ani, a „măturat" dinozaurii şi mai bine de jumătate din totalul speciilor de pe planetă, informează „New York Daily News".
Potrivit studiului publicat de comitetul internaţional de cercetători în revista „Science", locul impactului dintre asteroid şi Pământ se află în Peninsula Yucatan din Mexic.
„Lumea s-a schimbat radical după impact, iar efectele exploziei au fost devastatoare chiar şi un deceniu mai târziu de la impact", susţine Jim Melosh, unul dintre autorii studiului, profesor de fizica atmosferei şi a pământului la Universitatea Purdue, SUA.
El susţine că în decursul următorului deceniu de la explozie, 90% din ceea ce însemna viaţă a dispărut. Joanna Morgan de la Imperial College London, coautoare a studiului, a declarat pentru Reuters că acum putem fi siguri că un asteroid a fost cauza extincţiei din Cretacic-Terţiar