Noul criteriu de promovare în rândul funcţionarilor publici este certificatul din partea anchetatorilor că deţii un dosar penal. Cel puţin la Prefectura Gorj aşa s-ar putea traduce ultima numire făcută de prefectul de Gorj, Liviu Andrei, în cadrul instituţiei din subordinea Guvernului. Membrii Corpului de control al prefectului, format din doi reprezentanţi, sunt anchetaţi de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru mai multe falsuri săvârşite în cadrul Prefecturii Gorj.
Recent numiţi în Corpul de control al prefectului, Ştefan Burgheci şi Melania Furma au început deja verificările privind legalitatea actelor întocmite prin instituţiile publice din Gorj. La 22 februarie 2010, cei doi jurişti au fost promovaţi de la Direcţia Juridică a Prefecturii la Corpul de control, direct în subordinea prefectului. Fac însă cu greu faţă controalelor, pentru că cei doi, singurii reprezentanţi de altfel din Corpul de control, sunt chemaţi aproape săptămânal la audieri de către procurori. Ei sunt anchetaţi de aproape un an în dosare privind săvârşirea mai multor fapte de corupţie.
Împotriva lui Ştefan Burgheci, Direcţia Naţională Anticorupţie din Târgu-Jiu a început urmărirea penală, întrucât a falsificat documente oficiale pentru a ajuta un director din Prefectură, Ioana Călinescu, şi un subprefect, Lelioara Deaconu, să intre în posesia unor acte de proprietate ilicite.
Celălalt membru al Corpului de control, Melania Furma, este anchetat într-un dosar privind falsificarea unor acte în comisiile electorale, în scopul încasării mai multor bani la alegerile europarlamentare din 2007. Alături de alţi jurişti din Prefectură şi cu complicitatea primarilor din Gorj, aceasta s-a trecut în mai multe comisii la alegerile electorale, acumulând foarte multe ore plătite apoi de stat. Fizic nu se putea ajunge de la o comisie la alta şi ar fi trebuit să nu doarm