Comisia Europeană (CE) susţine ideea înfiinţării unui fond monetar european, a declarat comisarul pentru Afaceri Economice şi Monetare, Olli Rehn, pentru publicaţia Financial Times Deutschland, preluată de AFP. "Comisia este pregătită să propună crearea unui astfel de instrument european, care se bucură de susţinerea statelor din zona euro", a afirmat Rehn. El a subliniat că eventualele ajutoare garantate de fond vor trebui condiţionate strict. Rehn a precizat că Franţa, Germ
Comisia Europeană (CE) susţine ideea înfiinţării unui fond monetar european, a declarat comisarul pentru Afaceri Economice şi Monetare, Olli Rehn, pentru publicaţia Financial Times Deutschland, preluată de AFP.
"Comisia este pregătită să propună crearea unui astfel de instrument european, care se bucură de susţinerea statelor din zona euro", a afirmat Rehn. El a subliniat că eventualele ajutoare garantate de fond vor trebui condiţionate strict.
Rehn a precizat că Franţa, Germania şi alte ţări din Uniunea Europeană colaborează cu CE în legătură cu crearea acestei structuri europene de finanţare.
Mai mulţi lideri politici europeni, printre care preşedintele italian, Giorgio Napolitano, şi ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schäuble, au indicat că sprijină ideea unui fond monetar european pentru rezolvarea unor probleme asemănătoare cu cele din Grecia.
"Pentru stabilitatea zonei euro, avem nevoie de o instituţie care dispune de experienţa FMI şi de o putere similară de intervenţie", a declarat duminică Schäuble pentru publicaţia Welt am Sonntag.
CE a promis în februarie că va prezenta în curând propuneri pentru îmbunătăţirea coordonării şi supravegherii politicilor economice naţionale.
SURSA: Mediafax