Urmând exemplul statelor asiatice, forurile de la Bruxelles vor să înfiinţeze un fond monetar european. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
Franţa şi Germania deja au demarat discuţii şi cu alte state membre, în vederea înfiinţării noii instituţii. Proiectul se bucură de susţinere din partea Comisiei Europene.
“Comisia este pregătită să propună crearea unui astfel de instrument european, care se bucură de susţinerea statelor din zona euro”, a declarat comisarul pentru Afaceri Economice şi Monetare, Olli Rehn, citat de presa germană.
Noul organism ar trebui să poată oferi mecanisme de intervenţie rapidă, în cazul apariţiei unor noi situaţii cum este cea din Grecia.
O nouă criză bate la uşă
Analistul economic Ilie Şerbănescu a explicat pentru evz.ro că şi alte state care au adoptat moneda unică europeană, cum sunt Irlanda, Spania sau Portugalia se vor confrunta cu probleme similare Greciei. Şi în Marea Britanie ar putea apărea o nouă criză a sistemului bancar, mai ales că executivul de la Londra nu are capacitatea financiară a Statelor Unite de a pune bazele unui program de sprijinire a băncilor sau a companiilor de asigurări prea mari pentru a fi lăsate să se prăbuşească.
Directorul executive al FMI, Dominique Strauss-Kahn, dă asigurări că actuala criză din Grecia are şanse mici să de extindă şi în alte state din zona euro.
Totuşi, un grup de economişti, printer care numeroşi profesori universitari şi laureatul premiului Nobel pentru economie, Joseph Stiglitz, arată că actuala criză este gestionată prost tocmai de oamenii care nu au putut să o prevadă şi să anticpeze corect evoluţia ei, încă de la apariţia primelor semnale negative. În plus, măsurile mai dure, dar necesare pentru a asigura un climat financiar sănătos se lasă aşteptate. Astfel, economia americană ar putea fi lovită de o no