Rusia nu va mai putea să stabilească preţul pentru combustibilul exportat, susţin specialiştii de la Institutul de Dezvoltare Contemporană într-un raport, în care se arată că, în viitorul apropiat, Rusia se va confrunta cu serioase probleme economice.
"Va exista în continuare cerere de petrol şi gaze, dar nu exportatorul, ci clientul va fi cel care va stabili preţul", a declarat un oficial al Institutului, Evgeny Gontmakher. Expertul este de părere că situaţia din Rusia de azi este similară cu cea din URSS din perioada de stagnare, când preţul petrolului era prea ridicat, scrie Pravda.
"Preţul actual al petrolului este încă o consolare. Am avut 30 de dolari pe baril anul trecut, când toată lumea s-a panicat şi nu ştia ce să facă. Acum preţul este mare şi nu este necesar să ne gândim la o dezvoltare. Aceasta este o altă perioadă de stagnare pentru Rusia", a adăugat Gontmakher.
De asemenea, în raport se arată că Rusia nu va fi capabilă să compenseze reducerea exportului de hidrocarburi. Legăturile sale de export cu fostele state sovietice s-au înrăutăţit treptat sub influenţa concurenţei - UE, SUA, China, Turcia şi Iran.
Drept consecinţă, Rusia şi-ar putea pierde statutul de unic partener strategic pentru fostele state sovietice, China şi UE având cele mai mari şanse să o înlocuiască.