Fostul jucător al echipei Standard, Olivier Dacourt, a declarat că odată cu plecarea de la conducerea tehnică a formaţiei belgiene a antrenorului Ladislau Bölöni, jucătorii s-au simţit eliberaţi şi acum campioana Belgiei are rezultate din ce în ce mai bune, a scris cotidianul La Derniere Heure.
Dacourt, care şi-a reziliat pe 9 februarie contractul cu Standard, a precizat că nu ştie dacă criticile sale dure la adresa lui Bölöni, pronunţate imediat după plecarea de la echipă, s-au numărat printre cauzele demisiei tehnicianului român de la formaţia din Liege, pe 10 februarie.
„Este o coincidenţă. Standard are rezultate din ce în ce mai bune şi jucătorii se simt eliberaţi. Dacă plecarea mea i-a scutit pe fotbalişti de o povară, atunci cu atât mai bine. Sunt fericit. Am spus ceea ce am crezut. Scopul meu a fost să vorbesc în numele întregului grup, deoarece am înţeles că era dificil pentru alţii să o facă. Erau lucruri pe care toată lumea trebuia să le ştie. Pentru că fiecare poate spune ce vrea, dar rezultatele nu mint“, a precizat jucătorul francez, într-un interviu acordat cotidianului belgian.
Dacourt a adăugat că o altă cauză care l-a făcut să plece de la Standard a fost aceea că regulile de la echipă nu erau aceleaşi pentru toţi jucătorii: „Am venit în Standard, pentru că Bölöni m-a chemat. Pentru mine, nu a fost importantă partea financiară, ci aventura umană. Am vrut să-l cunosc pe Lucien D’Onofrio, pentru că lucrul pe care l-a făcut el la Standard este enorm. El a construit un club mare. Am vrut să văd modul în care acesta a lucrat şi am venit să ajut la evoluţia jucătorilor tineri. Acest lucru era în inima mea. Totuşi, din momentul în care nu a mai existat nici o relaţie umană, nici o plăcere şi nici respect, am preferat să plec. În plus, regulile nu erau aceleaşi pentru toată lumea“.
Ladislau Bölöni şi-a prezentat, pe 10 februarie, demisia d