Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senatorii Puterii s-au înţeles pentru schimbarea lui Mircea Geoană

Publicat in Adevarul, luni 8 martie 2010 ·

Biroul Permanent al Senatului urmează să decidă azi dacă solicitarea de revocare a lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului va fi sau nu dezbătută în plenul acestei Camere.

Cum raportul de forţe în Biroul Permanent este în favoarea PSD şi a PNL, este posibilă o decizie prin care solicitarea să nu fie trimisă plenului. În plen, senatorii PDL, cei ai UDMR şi cei independenţi deţin majoritatea, ceea ce face ca, odată ajunsă acolo, solicitarea de revocare din funcţie a lui Geoană să aibă şanse mari de adoptare.

În situaţia în care Biroul Permanent decide ca solicitarea să nu ajungă în plen, mai există, din punct de vedere procedural, şi posibilitatea ca un reprezentant al Puterii să ceară într-o şedinţă a plenului dezbaterea cererii de revocare în acea şedinţă.

Răspuns „mulţumitor" de la UDMR

Democrat-liberalii au discutat, ieri, cu UDMR despre susţinerea revocării lui Mircea Geoană din fruntea Senatului, iar răspunsul primit a fost unul „mulţumitor", după cum a precizat vicepreşedintele PDL, Gheorghe Flutur. După numai câteva ore, liderul Uniunii, Marko Bela, a confirmat sprijinul acordat PDL.

Mai mult, el a admis că Uniunea ar putea fi interesată de preluarea preşedinţiei Senatului, menţionând însă că în Coaliţie nu a fost discutată această eventualitate. Printre democrat-liberali, numele cel mai vehiculat ca posibil succesor al lui Geoană este cel al senatorului Anca Boagiu. În încercarea de a păstra funcţia lui Geoană, social-democraţii au lansat un atac la preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase (PDL).

Victor Ponta, preşedintele PSD, a anunţat că deputaţii acestui partid vor sesiza la Comisia Juridică încălcarea Regulamentului de către Anastase, într-una dintre şedinţele de plen pe care le-a condus.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse Cine este Babașa, manelistul huiduit la show-ul Coldplay de pe Arena Națională

Ziua Constanta acum o ora
Vlad Babaşa are 22 de şi este originar din Bacău. Este cunoscut sub numele de scenă “Babasha”, iar de miercuri seară a intrat în atenţia oamenilor după momentul controversat de la concertul Coldplay din Bucureşti, unde a fost huiduit de o parte din

Persoanele aflate sub control judiciar vor putea purta brățări de supraveghere. Când va fi pusă în aplicare măsura VIDEO

Ziare.com acum 33 minute
Ordonanța de urgență care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite restricţii a fost adoptată

Data alegerilor prezidențiale ar putea fi schimbată pentru luna decembrie

Ziua Constanta acum o ora
În cadrul coaliției se discută tot mai apăsat despre schimbarea datei alegerilor prezidențiale. Primul care a lansat ipoteza în spațiul public a fost liderul PNL, Nicolae Ciucă, cel care a spus că va exista o discuție pe această temă. Conform surs

Ciolacu: A fost pus în transparenţă proiectul privind introducerea salariului minim european. Asta aşteaptă românii de la noi. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deşi au fost deja taxate dur de electorat

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că a a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. ”Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media european

Cod galben de viituri, până vineri, la prânz

News.ro acum 4 ore
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben privind riscul producerii de viituri pe râuri din 13 bazine hidrografice, precum şi pe cele din Dobrogea, până vineri la prânz. Sunt vizate în special judeţele Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău şi Gal

Paulo Fonseca este noul antrenor al lui AC Milan

Mediafax acum o ora
„Noul antrenor al Milanului va fi Paulo Fonseca", a declarat fostul atacant al Milanului, Zlatan Ibrahimovic, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit AFP. Fonseca, în vârstă de 51 de ani, care a semnat un contract pe trei ani, se află la clubul

Un nou val de praf SAHARIAN lovește din nou România în această săptămână

Gandul acum 2 ore
Un nou val de praf saharian ajunge în România în această săptămână, anunță serviciul de monitorizare a atmosferei Copernicus. În timp ce sudul țării se confruntă cu un cod galben de caniculă, meteorologii anticipează scăderi ale temperaturilor și pl

Deficitul de cont curent al României a crescut cu 26% în primele patru luni din 2024, până la 6,5 miliarde euro. La cât a ajuns datoria externă

Gandul acum 2 ore
România a avut în primele patru luni din 2024 un deficit de cont curent de 6,5 miliarde euro, în creștere cu circa 1,5 miliarde euro fată de aceeași perioada din 2023, a anunțat, joi, Banca Națională a României. În același interval, datoria externă

Ungaria, amendată cu 200 de milioane de euro pentru încălcarea normelor privind azilul

Mediafax acum 4 ore
De asemenea, Ungaria trebuie să plătească 1 milion de euro pe zi până când se conformează. Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a decis joi că Ungaria trebuie să plătească o sumă forfetară de 200 de milioane de euro (216 milioane de dolari) şi o penal

George Tuţă: numărarea voturilor la Sectorul 1 s-a terminat. Mulţumesc pentru onoarea de a fi ales primar

Mediafax acum 4 ore
„Am încheiat un proces electoral intens, care s-a derulat sub semnul corectitudinii şi al atenţiei pentru integritatea rezultatelor. După aproape 80 de ore de la închiderea urnelor, avem confirmate rezultatele anunţate de noi încă de luni dimineaţă,

Vremea

București
acum

33°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

29°
joi

20°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

23°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°