Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua tuturor femeilor, chiar şi a celor agresate

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 8 martie 2010 ·

„Sezonul” violenţelor domestice începe toamna şi scade în intensitate vara. În general, puţine femei cer ajutor specializat, multe neştiind de centrele de consiliere. Altele îşi periclitează viaţa, ţinând la imaginea în societate sau statutul lor

8 martie este cunoscută peste tot ca Ziua femeilor. Este ziua în care toate femeile primesc ceva. Cele mai norocoase, un cadou, o floare, o vorbă bună. Cele mai puţin norocoase… încă o porţie de bătaie corecţională. Sau o agresiune psihică în acelaşi scop. Conform unui sondaj CURS, recent publicat, realizat pe anul 2008, peste 1,2 milioane de femei sunt victime ale violenţei conjugale anual în România, însă, din păcate, doar 8.000 de femei se decid să facă plângere. Demersul multora se opreşte aici, neavând curaj şi nici forţă să întrerupă cercul violenţei. În timp ce în alte ţări există o legislaţie care pedepseşte soţul bătăuş, la noi, rareori acesta suferă consecinţele faptelor sale. Femeile care însă doresc, pot fi ajutate să pună capăt acestui infern. La ora actuală, există în ţară 49 de adăposturi destinate acestor victime, printre care trei sunt în Braşov.

Centre de consiliere psihologică în Braşov sunt tot trei. Unul dintre acestea este Centrul „Prevenirea şi Combaterea Violenţei Domestice”, unde se desfăşoară, din 2003, un proiect pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, furnizorul acestui tip de serviciu fiind Biserica Reformată „Casa Speranţei”, din Braşov. Sute de femei au fost ajutate de psihologii acestui centru, iar din 2008, acestea primesc chiar găzduire, pentru trei săptămâni, la Adăpostul de criză „Esther”. Toate serviciile oferite sunt gratuite, potrivit lui Katalin Zoltani, coordonatorul proiectului de combatere a violenţei în familie.

Abuzurile „nu ţin cont”

de studii

Victime ale violenţei domestice nu sunt doar femeile bătute, explică psiholog

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Procurorii britanici confirmă inculparea fraților Andrew și Tristan TATE /Care sunt acuzațiile

Gandul acum 2 ore
Procurorii britanici au confirmat, miercuri seară, acuzațiile formulate pe numele fraților Andrew și Tristan Tate, printre care se numără viol, vătămare corporală și trafic de persoane. ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE Foto: Profimedia

UPDATE - Rusia propune ca următoarele discuţii cu Ucraina să aibă loc la Istanbul pe 2 iunie

News.ro acum 55 minute
Rusia a propus organizarea următoarei runde de discuţii directe cu Ucraina la Istanbul, pe 2 iunie, în vederea obţinerii unui acord de pace durabil, a declarat miercuri ministrul rus de externe Serghei Lavrov, informează Reuters şi AFP. Scopul întâl

Frații Tate, puși sub acuzare pentru viol și zeci de alte infracțiuni în Marea Britanie

HotNews acum 2 ore
Andrew Tate și fratele său, Tristan Tate, au fost puși sub acuzare miercuri, pentru de viol și alte infracțiuni, în Marea Britanie, informează The Telegraph și Sky News. Andrew Tate, în vârstă de 38 de ani, se confruntă cu 10 acuzații, printre care

Accident stupid. Doi bărbaţi care reparau cabina unui camion au murit prinşi sub aceasta

Adevarul acum 33 minute
Doi bărbaţi au murit, în judeţul Gorj, în timp ce efectuau lucrări la cabina unui camion, după ce au fost prinşi sub aceasta.

LIVE DE LA 15:30 Jaqueline Cristian joacă azi în turul 2 la Roland Garros » Românca pleacă favorită la calificarea mai departe

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
Prima „rachetă” a României, Jaqueline Cristian (26 de ani, 60 WTA), , pentru turul al doilea de la Roland Garros. Adversara româncei este Sara Bejlek (19 ani, 188 WTA). Meciul începe în jurul orei 15:30, ora României, va fi liveTEXT pe GSP.ro și la

Explicația lui Gigi Becali pentru absența lui George Simion de la consultările cu Nicușor Dan: „El are o traumă”

HotNews acum 31 minute
Deputatul neafiliat George Becali, ales pe listele AUR, a încercat miercuri seară, la ieșirea de la consultările de la Palatul Cotroceni, să explice refuzul formațiunii conduse de George Simion de a se prezenta la discuțiile organizate de președinte

CCR dezbatere dacă declarațiile de AVERE ale demnitarilor trebuie să includă și bunurile și veniturile soților

Gandul acum o ora
Curtea Constituțională a României are joi, în ședința de plen, un dosar în pronunțare care vizează o excepția de neconstituționalitate a obligației de publicare în declarațiile de avere ale demnitarilor a bunurilor și veniturilor soțului/soției și c

Concluziile consultărilor maraton de la Cotroceni. Nicușor Dan a propus elaborarea unui plan de măsuri destinat reducerii cheltuielilor publice, care va fi asumat și pus în aplicare de noul guvern

HotNews acum o ora
În urma consultărilor de la Palatul Cotroceni, s-a convenit ca, în paralel cu negocierile pentru formarea noului guvern, „să fie elaborat un plan de măsuri destinat reducerii cheltuielilor publice, care să fie asumat și pus în aplicare” de către vii

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe joi, 29 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Sorin Grindeanu

Gandul acum 2 ore
Invitatul emisiunii este Sorin Grindeanu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Mesajul transmis de Ambasada Statelor Unite, după ce George Simion s-a întâlnit cu însărcinatul cu afaceri al SUA la București

Libertatea acum 4 ore
Ambasada SUA la Bucureşti a anunțat miercuri, 28 mai, că Michael Dickerson, însărcinatul cu afaceri ad interim al Ambasadei, s-a întâlnit cu liderii principalelor partide parlamentare din România.

Vremea

București
acum

16°
mie.

14°/21°
joi

14°/27°
vin.

14°/17°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

14°/17°
joi

13°/22°
vin.

12°/18°
sâm.

9°/22°
Constanta
acum

14°
mie.

14°/18°
joi

14°/23°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/17°
sâm.

9°/20°
Timisoara
acum

17°
mie.

11°/24°
joi

12°/21°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/24°