Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pînzele albe

Publicat in Pandoras, luni 8 martie 2010 ·

Aş putea scrie un text siropos, ca de 8 martie, cu lugu-lugu, cu floricele, cu mulţi „la mulţi ani”. Am vrut s-o sun pe maică-mea, dimineaţă, dar dormea. De 1 martie am uitat complet s-o sun. În general, uit s-o sun. În general, sînt lucruri importante pe care uităm să le facem.

Pe principiul „iarna nu-i ca vara”, tot aşa, femeia nu-i bărbat. Bărbatul e comod prin definiţie, îi place ca femeia să stea deasupra doar pentru că nu trebuie să facă nimic, deci nu oboseşte, îi place să se trîntească pe canapea cu o bere alături. Un bărbat îşi taie unghiile degetelor de la picioare abia cînd observă că s-a mai dus naibii încă o pereche de şosete.

Un bărbat nu simte nevoia să se epileze pe picioare (mă rog, există şi unii care simt nevoia asta, da’ intră deja în altă categorie), consideră că e timp pierdut, aşa că mai bine-l foloseşte pentru a mai bea o bere în timp ce se uită la ştiri. Mă rog, berea e doar un pretext, poate fi orice altceva. Pe un bărbat n-o să-l intereseze machiajul cîtă vreme el ştie una şi bună: un bărbat trebuie să fie un pic mai frumos ca dracul, corect?

Însă, cred eu, orice bărbat e măcar un pic voyeurist. Îi place să se uite la o femeie în timp ce se machiază, deşi nu prea înţelege la ce e necesar, e fascinat de cît de mare devine, dintr-o dată, pleoapa stîngă, în timp ce dreapta e pe jumătate deschisă, e fascinat de pensula care întinde un strat verzui între pleoapă şi arcadă, apoi de cealaltă pensulă, care întinde un strat roz dedesubt, se uită atent la chestia aia de la rimel, cu multe fire, ace, naiba să le ia, despre care nu ştie cum se numeşte – şi, între noi fie vorba, chiar nu-i pasă – şi care întinde negrul pe gene, e fascinat de unduirea buzelor atunci cînd rujul le dă tîrcoale.

Bărbatului îi place – sau, cine ştie?, oi fi doar eu – să tragă cu ochiul atunci cînd femeia de lîngă el foloseşte aparatul epilat, e fasci

Articolul in Pandoras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 10 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 4 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 3 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 6 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 2 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Vremea

București
acum

26°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

28°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°