Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un elev din Braşov a fost lovit de profesorul de istorie. Inspectoratul Şcolar a demarat o anchetă

Publicat in Realitatea, luni 8 martie 2010

Părinţii unui elev în vârstă de 14 ani au depus plângere împotriva profesorului de istorie atât la Poliţie, cât şi la Inspectoratul Şcolar Judeţean şi la conducerea şcolii. Profesorul nu neagă acuzaţiile care i se aduc şi spune că va respecta sancţiunile pe care le va primi după terminarea anchetelor. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Braşov a început o anchetă.

Băiatul le-a spus părinţilor că în ziua incidentului a mers după ore, împreună cu câţiva colegi, în sala de clasă unde învaţă elevii din clasa la care profesorul este diriginte, pentru a vedea un tabel de trigonometrie, deoarece ar fi vrut să facă şi ei un tabel similar pentru clasa unde învaţă. El susţine că profesorul i-a urmărit, a intrat după ei în clasă şi că lui i-a tras o palmă peste spate, lăsându-i o urmă adâncă, pe care un alt elev a fotografiat-o şi a postat-o pe Internet.

"Băiatul meu a fost lovit de profesorul de istorie. Aşa ceva este de neacceptat. Am depus o sesizare la Poliţie, la Inspectoratul Şcolar şi la conducerea şcolii, pentru a face o anchetă în acest caz şi a fi sancţionat. Din câte am auzit, acest profesor este foarte violent şi bate şi fetele, numai că ceilalţi părinţi nu au curajul să spună. Vreau să îl văd pedepsit pe acest profesor. Nici nu i-a întrebat ce caută în clasă, nu i-a lăsat să explice. Pur şi simplu l-a lovit fără avertisment pe fiul meu", susţine Liliana Drăguşin, mama băiatului.

Dacă în alte cazuri profesorii neagă faptul că i-au lovit pe elevi, Mihail Plăiaşu a recunoscut că şi-a pierdut cumpătul şi l-a lovit pe băiat. "A fost un moment în care mi-am pierdut cumpătul, m-am enervat. Îmi pare rău pentru ceea ce s-a întâmplat. Voi suporta consecinţele. Am discutat cu conducerea şcolii, am explicat ce s-a întâmplat. Se va realiza o anchetă şi voi fi sancţionat. Le-am spus de mai multe ori să nu mai intre în clasă. Acum am văzut că au intrat şi m-am d

Articolul in Realitatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii vor fi sancţionaţi - VIDEO

News.ro acum 15 minute
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 22 minute
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Ziarul Financiar acum o ora
Armata israeliană a emis duminică ordine de evacuare în zone din centrul Fâşiei Gaza pline cu palestinieni strămutaţi, unde nu a operat până acum în războiul cu Hamas, informează Reuters. Medicii au declarat că cel puţin 30 de persoane au fost ucise

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 3 ore
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Iranul afirmă că a înlocuit apărarea aeriană avariată în războiul cu Israelul

Ziarul Financiar acum o ora
Iranul a înlocuit apărarea aeriană deteriorată în timpul conflictului armat cu Israelul, anunţă duminică agenţia de presă iraniană Defah Press, citându-l pe Mahmoud Mousavi, adjunctul armatei pentru operaţiuni. În timpul conflictului din iunie, forţ

Papa Leon cere încetarea ”barbariei războiului”, după atacul asupra singurei biserici catolice din Gaza

News.ro acum 28 minute
Papa Leon a făcut duminică un apel ferm pentru încetarea ”barbariei războiului”, exprimându-şi durerea profundă faţă de un atac israelian asupra singurei biserici catolice din Fâşia Gaza, relatează Reuters. Trei persoane au murit şi mai multe au fos

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 3 ore
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 6 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Trafic în condiţii de aglomeraţie pe Podul Prieteniei, între Giurgiu şi Ruse

Ziarul Financiar acum o ora
Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de aglomeraţie, duminică, pe DN 5 Giurgiu – Ruse, în judeţul Giurgiu, pe sensul de ieşire din ţară, informează Centrul Infotrafic. „Pe tronsonul bulgar al Podului Prieteniei au loc lucrări de reparaţii, u

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

17°/29°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°