Şase milioane şi jumătate ar fi, oficial, numărul românilor care primesc în fiecare lună o formă de ajutor social de la stat, de la coplata încălzirii locuinţei şi până la indemnizaţia de creştere a copilului.

Practic, o treime din populaţia ţării. Ar putea fi o măsură a sărăciei, dar Franţa este în acest caz cel mai bun contraexemplu, cu sistemul său generos de asistenţă socială. Celelalte state din vestul Europei sunt însă mai zgârcite în această privinţă.

Dar românii s-au obişnuit să fie, de ani de zile, în coada clasamentelor ce conţin informaţii de natură economică şi financiară şi abia recent, pe fondul crizei, această stare de fapt - a unui veritabil regim low cost - a început să devină îngrijorătoare. Recesiunea îngroaşă rândurile şomerilor, care află cu această ocazie ce mică e suma primită ca ajutor acordat de stat, calculată pentru un salariu de câteva sute de lei. Piaţa slabă a locurilor de muncă favorizează joburile prost plătite, dar în schimb stimulează într-un mod foarte dur competenţa.

E adevărat că şomajul în creştere caracterizează toate economiile lumii, însă pe români îi afectează atât situaţia gri din ţară, cât şi problemele din restul Uniunii Europene, acolo unde peste două milioane de conaţionali au plecat în căutare de lucru. Din nefericire, în calitate de ultimi veniţi, sunt primii pe lista concedierilor.

Celor rămaşi în ţară le revine plata taxelor şi impozitelor, eventual şi a ratelor - dacă au apucat să contracteze credite. Proporţional cu veniturile, birurile de la noi sunt minuscule în comparaţie cu cele impuse vecinilor. Însuşi ministrul Finanţelor şi-a exprimat nu demult regretul că impozitele pe clădiri nu aduc mai mulţi bani la buget. Ne paşte o majorare? Premierul îl contrazice pe vistiernicul ţării şi susţine că nici vorbă de aşa ceva, deşi încă din prima zi a anului au fost mărite acci