Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteşti: Asociaţie de locatari debranşată pentru 1.600 de lei

Publicat in Adevarul, luni 8 martie 2010 · ·

Oamenii trăiesc sub ameniţarea celor de la Serviciul Public de Termoficare care vor să-i debranşeze pentru o restanţă la facura pe luna decembrie.

Locatarii blocului D5 din Găvana, constituiţi de ani buni într-o asociaţie, pe care fosta preşedintă, inspirată de Caragiale a botezat-o „Răgnetul Carpaţilor”, au ajuns să-şi arunce ocări unul altuia, mai ceva ca-n “O Scrisoare pierdută”. Oamenii sunt speriaţi că azi, mâine vor rămâne fără apă caldă şi căldură. Serviciul Public de Termoficare îi ameninţă cu debranşarea pentru o restanţă la factura lunii decembrie 2009, de 1.600 de lei. Practic, din cei 8.000 de lei datoraţi pentru consumul aferent ultimei luni a anului trecut nu s-au achitat decât 6.400 lei, ultima tranşă fiind plătită abia vineri.” Ar fi prima restanţă de la înfiinţarea noului Serviciu Public de Termoficare” explică Noemi Rădună, actualul administrator al imobilului. N-ar fi mult, numai că, aşa cum explică însăşi femeia, mai există şi alte restanţe, mai vechi dar mult mai mari, de peste 15.000 de lei, către fosta Termoficare al cărei faliment a fost declarat anul trecut, restanţe pe care executorii judecătoreşti încearcă să le recupereze.

„Erau rău platnici şi înainte”

„Respectiva asociaţie era rău platnic şi înainte. Tocmai de aceea vom şi trece la debranşare, ca să nu se mai ajungă la astfel de debite.” spune Sorin Apostoliceanu, şeful Departamentului Facturare din cadrul Serviciului Public de Termoficare al Municipiului Piteşti care a preluat, fără datorii, clienţii fostei Termoficări.

Furnizorul de agent termic a trimis, încă de joi, o echipă pentru a efectua debranşarea. Norocul locatarilor a fost că subsolul blocului era încuiat, iar administratorul, de negăsit. Debranşarea rămâne, însă, doar o chestiune de timp, pentru că Serviciul Public de Termoficare care, acum suflă şi-n iaurt nu pare dispus să mai accepte niciun c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 5 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 13 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD - 35,56%, PNL - 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 6 ore
PSD a obţinut 35,56% din voturile pentru funcţiile de primar la alegerile de duminica trecută, fiind urmat de PNL cu 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51%, arată rezultatele parţiale comunicate, sâmbătă seară, de Biroul El

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 8 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 13 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Proteste de amploare ar putea avea loc în Franţa faţă de ascensiunea extremiştilor

Mediafax acum 13 ore
Marşuri de amploare ar trebui să aibă loc sâmbătă în marile oraşe din Franţa. Este vorba despre proteste faţă de ascensiunea extremei dreapta la alegerile europarlamentare. Organizatorii estimează că pe străzi vor ieşi sute de mii de oameni.

Vicepreşedinta SUA Unite, Kamala Harris, anunță un nou ajutor pentru Ucraina, 1,5 miliarde de dolari

Gandul acum 13 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei. Parte din bani sunt destinați pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite R

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 10 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Suedia afirmă că un avion militar rusesc a încălcat spaţiul aerian. Ministrul suedez de Externe: Mişcarea, „inacceptabilă”

Mediafax acum 10 ore
Incidentul a avut loc la est de insula Gotland din Marea Baltică, au anunţat sâmbătă forţele armate ale ţării nordice, relatează agenţia Reuters. Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a calificat drept „inacceptabilă" încălcarea spaţiului a

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

16°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

16°
dum.

16°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/25°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/31°
mie.

19°/34°