Meciul Antonescu-Orban-Catarama s-a disputat pe echipe. Ultimii doi au pierdut, fiecare in felul caracteristic. Ludovic Orban si-a urmat dramatismul politic specific, iar Viorel Catarama si-a dat seama ca este prea vechi pentru o politica noua. Antonescu a reusit sa seduca baza partidului.
Si nu cu propriul proiect, pe care in mod cert marea majoritate a liberalilor nu l-a citit, ci cu mirajul celor doua milioane de voturi si cu speranta ca in viitor va exista un presedinte liberal.
Orbit si imbatat de asa-zisa reusita pe care a avut-o la alegerile prezidentiale, liderul PNL uita, voit, ceea ce predecesorul sau a reusit. Calin Popescu-Tariceanu i-a lasat un partid pregatit, din punct de vedere al influentei locale, pentru alegerile prezidentiale. Rezultatele alegerilor locale si parlamentare au fost determinante pentru succesul din noiembrie 2009.
Succesul pentru cele doua milioane de voturi nu ar trebui asimilat in intregime de Crin Antonescu. Numai diferenta de voturi dintre alegerile locale si cele prezidentiale ar trebui sa-l bucure, in mod special. Adica, in cea mai mare parte, voturile din Bucuresti. Insa, negarea reusitelor si accentuarea nereusitelor fac parte din filosofia politica damboviteana.
Situatia creata in urma congresului nu va face altceva decat sa adanceasca falia intre taberele din PNL. Va izola o parte a liderilor experimentati si apreciati. In schimb, va promova o serie de personaje obsedate de lupta de putere interna si fara valoare politica. De la alegerile prezidentiale incoace modestia s-a transformat rapid in aroganta. Liderul PNL se vede deja Presedintele Romaniei. Nu este rau, dar nici realist. Cel putin deocamdata.
"Nu candidez la sefia PNL daca propunerile nu-mi sunt acceptate" este expresia intelepciunii politice a lui Antonescu. Santajul propus "in mod democratic" liderilor
