Trebuie să admit că nu am nici echilibrul interior al primarului Simionescu, nici nepăsarea imperturbabilă a lui Constantin Cibu. Nu am, de asemenea, nici convingerile de nezdruncinat ale Gianei Pătraşcu, nici metafizica solidă a preşedintelui CJ.
De aceea, cedez, uneori, seducţiilor unei mici angoase sau avansurilor insistente ale unei dezamăgiri de sezon. Dar totul trece repede şi zâmbetul revine. Să vă spun cum!
De câte ori sunt indispus, plec într-o scurtă plimbare pe podul construit de unul din cei mai mari "arhitecţi" pe care i-a avut vreodată Brăila: Gheorghe Bunea Stancu. Mă plimb mai mult noaptea. Miile de lumini ale podului mă învăluie într-un mod plăcut. Senzaţia că mă aflu în New York mă face să privesc viitorul cu încredere. Maşinile trec una dupa alta, ducând cu ele brăileni fericiţi. Pe sub pod, trec în neştire vapoare care aşteaptă să acosteze în Portul Brăila. Frenezia mişcării mă umple de energie şi indispoziţia se topeşte.
Angoasa o tratez mult mai uşor. Iau un taxi şi mă duc direct pe aeroportul construit de acelaşi Stancu. Unde să plec? Unde vreau. Mă gândesc la destinaţie, bând o cafea într-un restaurant curat. Lângă cafea mi se pun reviste şi ziare din toată lumea. Doar să aleg. Aeroportul e înţesat de lume. Taxiurile vin şi pleacă. Avioanele vin şi pleacă. Apare şi un politician brăilean. Este îmbrăcat cu bun gust. Din maşina din care coboară se aud acorduri de Verdi.
Acum aştept să se facă şi autostrada aia spre Galaţi. Va fi, evident, un succes. Un remediu împotriva durerilor de cap. Te sui pur şi simplu în maşină, te duci până la Galaţi şi gata, îţi trece durerea. Pe drum, dacă nu conduci, poţi lectura o carte de aforisme despre Insula Mare a Brăilei sau un tratat de politologie semnat de Boboc. Cât priveşte evaluarea în decizia antreprenorială, iarăşi - n-avem ce face - nu avem la îndemână decât dosarele de
