Zilele acestea tocmai am terminat de citit o sacosica de mini-carticele lansate de editura Dacia. Sunt grupate intr-o colectie intitula “Charisma “, iar cea mai mare parte dintre ele poarta semnatura Ceciliei Caragea.
Una dintre ele mi-a placut in mod special. “Dialog cu Ion Cristoiu” – Cecilia Caragea la butoane. Am constatat citind aceste carticele ca cei carora li s-a cerut sa-si dezveleasca caracterul, viata, experientele, s-au luat parca la intrecere. Unele m-au amuzat, altele m-au mirat, am fost si contrariata (singurul care m-a plictisit a fost Vosganian), dar cand am citit dialogul doamnei Caragea cu Ion Cristoiu am inteles inca o data de ce ma uit atenta la omul acesta si incerc sa fur de la domnia sa.
Mi-a placut in mod special autoironia distinsului gazetar, dar si faptul ca, la vremea dialogului, a admis ca a ratat cateva proiecte. Si mi-a atras atentia coerenta cu care jurnalistul urmareste o idee (ha ha – plus doza de manipulare aferenta… foarte tare J), o dezvolta si o “infloreste”.
Citesc ce scrie Ion Cristoiu (citesc ce scriu toti: C.T.P., Tanase, Paunescu, Plesu, sunt un om foarte curios din fire ) si il urmaresc si in aparitiile televizate, pentru ca sunt curioasa sa-l ascult. Si sa fur, atunci cand e cazul, pentru ca (pentru toti cei tineri: invatati sa furati de la tatici, bunici, mamici. Cand e vorba de spirite bogate – sa-i furam, sa-i jecmanim!) am ce .
(Sunt doar o admiratoare, sa ne fie clar! Imi plac mintile antrenate si citite, dar neinsurate! E vorba de jos palaria doar).
Ce-mi place la Ion Cristoiu:
a. Domnul e de cele mai multe ori bine pregatit. Nu se duce intr-un talk show aiurea-n tramvai. Se duce dupa ce a citit (nu a conspectat, cum fac altii) de zece ori subiectul.
b. Ia mereu notite. Genial! Il observ, daca i se pare ceva interesant, poc, baga o notita. Si ma uit cateodata, doamne… ce vit
