MApN are în vedere achiziţionarea a patru sisteme de localizare personal pentru elicopter de căutare-salvare şi de luptă, precum şi între una şi patru sisteme de staţii de radiolegătură pentru elicoptere de căutare-salvare şi de luptă.
MApN a încheiat un acord-cadru cu IAR, Ministerul având astfel posibilitatea de a achiziţiona până la patru sisteme de localizare personal şi tot atâtea staţii de radiolegatură pentru elicoptere de căutare-salvare şi de luptă pentru opt elicoptere IAR 330 Puma Socat.
Valoarea echipamentelor ajunge la 9.381.764 milioane de lei fără TVA.
Produsele vor fi instalate pe maximum opt elicoptere IAR 330 Puma SOCAT.
Beneficiarul produselor achiziţionate este Statul Major al Forţelor Aeriene, iar utilizarea elicopterelor IAR 330 Puma SOCAT dotate cu aceste sisteme se va face în cadrul misiunilor încredinţate.
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos