Finantatorul clubului de fotbal Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a fost audiat, marti, la DNA Serviciul Teritorial Pitesti de catre procurorii anticoruptie, in dosarul in care a fost arestat preventiv primarul Craiovei, Antonie Solomon, scrie Mediafax.
Mititelu a ajuns la sediul DNA Pitesti in jurul orei 16.00. El este citat in calitate de martor pentru a doua oara, fiind audiat de catre procurorii anticoruptie si la 1 februarie.
Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a fost arestat preventiv in 3 martie, pentru 29 de zile, in baza unui mandat emis pe numele sau de magistratii Tribunalului Arges, edilul fiind acuzat de luare de mita in forma continuata, fals intelectual si uz de fals.
Primarul a fost arestat pentru primirea unei mite de la un actionar principal al firmei PIC din Pitesti pentru a-i facilita diverse servicii in Craiova, informa Directia Nationala Anticoruptie, care preciza ca in acest caz sunt vizate si alte persoane.
Potrivit anchetatorilor, in perioada februarie 2006 - noiembrie 2006 Solomon ar fi primit mita de la un actionar principal al SC PIC SA, pentru a-si indeplini in mod necorespunzator atributiile de serviciu legate de exercitarea functiei de primar al municipiului Craiova si de presedinte al Comisiei de Sistematizare a Circulatiei Rutiere si Pietonale a municipiului Craiova.
In cursul lunilor februarie - martie 2006, primarul municipiului Craiova a primit cu titlu de mita suma de 40.000 euro (in mai multe transe) pentru a emite, cu incalcarea normelor legale, autorizatia de constructie pentru hypermarket-ul PIC Craiova. Documentul, completat cu mentiuni nereale, a fost semnat de primarul Solomon la data de 16 martie 2006, in aceeasi zi in care SC PIC SA Pitesti a depus cererea prin care a solicitat aceasta autorizatie. Anterior, cererea de autorizatie fusese respinsa de functionari