CARITATE. Elena Sima are o pensie de 500 de lei şi buzunarul plin de bomboane pe care le împarte copiilor orfani, celor săraci ori celor bolnavi de cancer.
Mai sunt câteva zile până la serbarea copiilor de la Centrul de Zi Valentina, iar pregătirile sunt pe ultima sută de metri. „Creşte, creşte iarba verde... Mieii zburdă pe câmpii/Hai să-i adunăm, copii!”, cântă corul copiilor de 7-15 ani, ce stau în Zăbrăuţi, una dintre cele mai sărace zone ale Capitalei, unde copilăria se trăieşte la înghesuială, în blocuri în care calci pe covoare de seringi şi ace ale consumatorilor de droguri.
„Cum să adunăm mieii, dragii mei? Haideţi să-i vedem, copii!”, le corectează doamna Elena cântecul, în veselia generală a micuţilor. Nu-şi permit multe obrăznicii, iar dacă n-ai şti că provin din familii cu probleme ai zice că au fost educaţi de cei mai instruiţi părinţi. În realitate, mulţi vin din familii de analfabeţi, sunt crescuţi din ajutoare sociale şi trăiesc în garsoniere în care se înghesuie şi câte opt suflete.
„Ori eşti proastă, ori pocăită!”
La Centrul Valentina, copiii primesc o masă caldă, ajutor la teme, fac duş şi îşi aduc hainele la spălat, merg în tabere şi la muzee. De 11 ani, când soţiile unor diplomaţi francezi au înfiinţat Asociaţia Valentina, doamna Elena, cum îi spun micuţii, e o prezenţă constantă.
E bunica centrului, o bunică ce vine la „nepoţi” cu buzunarele pline cu bomboane şi cu bunătăţi făcute în casă: compot, sărmăluţe ori zacuscă. Îi ajută pe cei mici la teme, îi învaţă să picteze, să coasă, le e confident şi sfătuitor. Prea puţini dintre apropiaţii ei îi înţeleg gestul.
Când le-a zis cunoscuţilor că face voluntariat a iscat tot felul de reacţii: „Ţi-ai găsit de lucru, bravo, cu cât te plătesc?” „Nu se plăteşte, e voluntariat”, răspundea ea. „Eee… dar ceva, ceva tot îţi dau. Dacă
