Sun Plaza, mall-ul din Piaţa Sudului care a surclasat ca mărime AFI Palace Cotroceni cu circa 4.000 mp închiriabili, a fost vizitat de aproximativ 615.000 persoane de la deschidere, în 25 februarie, din care 315.000 în primele patru zile. Media zilnică a numărului de vizitatori s-a redus în a doua săptămână de deschidere, la circa 43.000 de persoane, faţă de 78.750 în primele patru zile. "Circa 300.000 de persoane au trecut pragul Sun Plaza în perioada 1-7 martie. Astfel, numă
Sun Plaza, mall-ul din Piaţa Sudului care a surclasat ca mărime AFI Palace Cotroceni cu circa 4.000 mp închiriabili, a fost vizitat de aproximativ 615.000 persoane de la deschidere, în 25 februarie, din care 315.000 în primele patru zile.
Media zilnică a numărului de vizitatori s-a redus în a doua săptămână de deschidere, la circa 43.000 de persoane, faţă de 78.750 în primele patru zile.
"Circa 300.000 de persoane au trecut pragul Sun Plaza în perioada 1-7 martie. Astfel, numărul vizitatorilor de la deschidere până în prezent a crescut la 615.000, aproximativ 1 din 3 bucureşteni descoperind deja Sun Plaza. Cifrele sunt apreciate de administrator ca fiind extrem de pozitive, în condiţiile în care majoritatea zilelor scurse de la deschidere au fost de lucru", susţin reprezentanţii centrului comercial.
Încă 8 magazine deschise
În ultima săptămână au mai fost deschise încă opt magazine şi restaurante. Centrul comercial cuprinde 130 de magazine şi a atras investiţii de 200 milioane de euro. Conform dezvoltatorului proiectului, firma EMCT, 97% din suprafaţa închiriabilă de 80.000 de metri pătraţi a fost deja contractată de retaileri.
Centrul va cuprinde 15 săli de cinema, care vor fi deshise în aprilie, cu o capacitate de 3.000 de locuri, un club de bowling şi billiard, un cazino, un pub şi cafenele.