Cei doi jucători ai echipei de fotbal Dinamo au ţinut să arate lumii că în Ştefan cel Mare atmosfera e bună şi după un egal cu ultima clasată.
Doar două săptămâni a ţinut liniştea la Dinamo. După două victorii sărbătorite în exces de toată suflarea "roş-albă", a venit primul derapaj: 1-1, acasă, cu Ceahlăul.
"Să vorbească omul negru"
Jucătorii lăudaţi cu 24 de ore mai devreme au fost desfiinţaţi de oficialii grupării din Ştefan cel Mare, iar prieteniile s-au transformat instantaneu în duşmănii. La finalul meciului cu Ceahlăul, Marius Niculae n-a vrut să vorbească cu presa. "Să vorbească omul negru", a strigat Niculae, făcând referire la Ousmane N'Doye, cel care a fost surprins în ultima perioadă de mai multe ori petrecându-şi nopţile prin cârciumi. Senegalezul şi-a justificat sincer ieşirile: "Nu pot altfel!".
Din cauza lui N'Doye, conducerea clubului a hotărât peste capul conducerii tehnice ca echipa să intre în cantonament pe termen nelimitat, decizie ce i-a iritat pe mulţi dintre "familiştii" dinamovişti. Astăzi, Ousmane N'Doye şi Marius Niculae au apărut în faţa presei pentru a arăta că, la Dinamo, toate sunt roz!
"Am vrut să clarificăm informaţiile"
"Într-un an şi trei luni la Dinamo nu am văzut nici un război în vestiar, nu ştiu de unde apar zvonuri despre aceste scandaluri. Vreau să le transmit un mesaj fanilor. La Dinamo nu există conflicte, atmosfera e foarte bună. Să stea liniştiţi şi să vină alături de noi. Pe Marius îl ştiu din Portugalia, nu am avut nici un conflict cu el. Noi ne gîndim la meciul cu CFR, va fi război, trebuie să batem. În vestiar mă strigă mulţi "negrule", nu e nimic dacă Niculae mi-a zis omul negru, era nervos că nu am cîştigat, dar pe mine nu mă deranjează. Marius poate sta liniştit. Oricum, nu renunţ la cluburi, asta e viaţa mea şi nu vreau să mi-o schimb", a