Campioana României la handbal masculin, HCM Constanţa, va da piept cu Veszprem în optimile de finală ale Ligii Campionilor.
Astăzi, la Viena, a avut loc tragerea la sorţi a optimilor de finală ale celei mai importante competiţii continentale la handbal masculin. Constănţenii, care au depăşit în acest sezon, în premieră, faza grupelor în Liga Campionilor, vor întâlni fosta echipă a lui Marian Cozma, MKB Veszprem.
Partida tur se va juca la Buzău, în perioada 24-28 martie, urmând ca manşa retur se va disputa în deplasare, la Veszprem, în perioada 31.03-4.04. HCM Constanţa a făcut parte din Grupa A în Liga Campionilor, "rechinii" calificându-se mai departe de pe locul patru, alături de formaţiile Montpellier, Cehovskie Medvedi şi Valladolid.
Veszprem are în palmares 17 titluri de campioană a Ungariei şi a câştigat Cupa Cupelor în două rânduri, în 1992 şi 2008. Mai mult, maghiarii au jucat finala Ligii Campionilor în 2002, pe care au pierdut-o însă în faţa lui SC Magdeburg din Germania. Veszprem a câştigat detaşat Grupa B, impunându-se în nouă din cele zece partide jucate în acest sezon al Ligii Campionilor.
Optimi de finală în Liga Campionilor handbal masculin:
KIF Kolding (Danemarca) - Montpellier HB (Franţa)
RK Gorenje (Slovenia) - Ciudad Real (Spania)
FCK Handbold (Danemarca) - THW Kiel (Germania)
HCM Constanta (România) - MKB Veszprem (Ungaria)
HC CO Zagreb (Croaţia) - FC Barcelona (Spania)
KS Vive Targi Kielce (Polonia) - HSV Hamburg (Germania)
Valladolid (Spania) - Rhein-Neckar Lowen (Germania)
Reale Ademar (Spania) - Cehovskie Medvedi (Rusia)