La 70 de ani, Virgil Nemoianu este autorul unei opere impunătoare, originală ca arhitectură ideatică, deschizătoare de punţi spirituale, ostilă prejudecăţilor reducţioniste şi miopiilor tabuizante.
Primordialismul îngust, misticismele gregare, patimile nebuloase îi repugnă acestui cărturar umanist şcolit în cea mai curată tradiţie a spiritului central-european. Patriot demn şi cetăţean al lumii, profesorul Nemoianu iubeşte deopotrivă România şi America, ştie să vadă şi să susţină acele valori pe care se poate mereu reclădi vocaţia şi şansa libertăţii.
Profesor înnăscut, pedagog al libertăţii, estetician, filosof al religiei şi al culturii, comparatist de înaltă ţinută, Virgil Nemoianu continuă tradiţia Cercului de la Sibiu, de care a fost atât de legat. Asemenea unor Ion Negoiţescu, I.D. Sîrbu, Ştefan Augustin Doinaş ori Cornel Regman, d-l Nemoianu se revendică, pe drept cuvânt, din linia de gândire maiorescian-lovinesciană. O direcţie opusă arhaismelor şi atavismelor, narcisismelor şi tribalismelor de tot felul. Este un veritabil liberal-conservator pentru care capitalismul (o formaţiune pe care o respectă şi de care se simte ataşat, în consonanţă cu valorile spiritului burghez, câtuşi de puţin filistine) este un spaţiu al inovaţiei necontenite, al unui dinamism mereu alert, al interacţiunilor culturale care se sustrag oricărei matrici indigeniste constrângătoare. Simpatia sa pentru Partidul Republican provine din prudenţa cu care înţelege să privească orice formă de inginerie socială, inclusiv atâtea din exagerările a ceea ce se numeşte welfare state. Asemenea lui E. Lovinescu şi discipolilor acestuia, Virgil Nemoianu detestă ideologiile hard, este un spirit antitotalitar prin definiţie.
L-am întâlnit pentru prima oară, cred, în 1990, dar corespondam de prin 1986. În 1988 a scris o generoasă şi pătrunzătoare cronică, transmisă la Europa Liberă,
