"Epoca de Piatră nu s-a sfârşit din lipsă de piatră, iar Epoca Petrolului se va încheia cu mult înainte ca lumea să rămână fără petrol" spunea şeicul Zaki Yamani, fost ministru al Petrolului şi Resurselor din Arabia Saudită.
Iar ultimele rapoarte încep să-i dea dreptate. Un studiu al băncii austriece Erste arată că preţurile au crescut prea mult, prea repede, iar următorul şoc ar putea avea loc în anul 2012.
Banca britanică Barclays estima că în 2009 sectorul resurselor naturale a beneficiat de investiţii de 60 de miliarde de dolari. Preţul barilului de ţiţei pe bursele internaţionale a crescut în parte şI datorită slăbirii dolarului american din cauza crizei economice mondiale. Şi, deşi cererea şi-a mai revenit, ea este încă slabă. "China nu poate şi nu va fi unicul motor al revenirii globale, şi nici ancora de salvare sau Mesia economiei globale, nici singura speranţă pentru cererea de petrol", a declarat într-un comunicat Ronald Stöferle, analist materii prime în cadrul Erste Group.
OPEC pare să considere că un preţ optim al petrolului este între 70 şi 80 dolari. Pe de o parte, este suficient de scăzut pentru a nu împovăra prea mult economia încă fragilă, pe de altă parte, sursele alternative, cum ar fi nisipul petrolifer sau petrolul de la mare adâncime, sunt în general neprofitabile la acest nivel. Nici energiile verzi, eoliană şi solară nu sunt concurenţi serioşi fără subvenţii masive la acest nivel al preţului ţiţeiului, cred analiştii Erste.
Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE) a emis primul său avertisment privind atingerea punctului maxim al petrolului, spunând că acesta ar putea surveni în 2020. AIE a ajuns la concluzia că, în ritmul actual al cererii, ar trebui ca până în 2030 să se descopere noi resurse care să totalizeze de patru ori producţia Arabiei Saudite, primul producător mondial, pentru a evita un şoc