Purtătorul de cuvânt al Guvernului Ioana Muntean a făcut ieri, după şedinţa de Guvern, câteva precizări referitoare la nivelul ratei şomajului, explicând că declaraţiile premierului, din data de 24 februarie 2010, referitoare la acest subiect, aveau la bază date parţiale pentru luna februarie. „Premierul a prezentat, în 23 februarie, date parţiale pe care noi le aveam disponibile pentru şomajul înregistrat la 20 februarie. Primul-ministru nu s-a referit la rata şomajului pentru întreaga lună februarie. Aceste informaţii au fost făcute publice abia ieri. Datele pe care noi le aveam disponibile atunci ne arătau că rata şomajului, la 20 februarie, se menţine la nivelul din luna ianuarie, în jur de 8,1%”, a declarat Ioana Muntean. Purtătorul de cuvânt al Executivului a mai precizat că prioritatea Guvernului, în această perioadă, este păstrarea locurilor de muncă, în acest sens fiind adoptate măsurile care reglementează şomajul tehnic, precum şi sprijinirea firmelor care încadrează în muncă şomeri. Ioana Muntean a declarat că aceste măsuri au fost deja accesate de firme. Astfel „în februarie aveam 1.629 de angajatori care au depus declaraţii la ITM că pot să beneficieze de această măsură a Guvernului şi 43.923 de angajaţi beneficiari. În perioada 1 - 5 martie avem 561 de angajatori şi 13.465 de angajaţi care primesc această indemnizaţie de 75%”. De asemenea, purtătorul de cuvânt al Guvernului a afirmat că nivelul ratei şomajului în România este cu 2% mai scăzut decât media ratei şomajului care se înregistrează la nivelul Uniunii Europene.
Autori: Biroul de presa al Guvernului
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Ioana Muntean a făcut ieri, după şedinţa de Guvern, câteva precizări referitoare la nivelul ratei şomajului, explicând că declaraţiile premierului, din data de 24 februarie 2010, referitoare la acest subiect, aveau la bază d