Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Farmaciile vor avea liste de asiguraţi precum medicii

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 9 martie 2010 ·

REGULI NOI. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate propune ca românii cu boli cronice să fie înscrişi la anumite farmacii. Măsura ar duce la diminuarea fraudelor şi la asigurarea continuă a tratamentelor. Sursa: Adrian Pîclișan

O noua reglementare cuprinsă în contractulcadru de acordare a asistenţei medicale pentru anul 2010 prevede arondarea bolnavilor cronic la farmacii după sistemul listelor cu pacienţi înscrişi la medicii de familie. Intenţiile oficialilor Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu sunt văzute cu ochi buni de către farmacişti.

„Farmaciile de familie nu rezolvă criza medicamentelor”

Reprezentanţii CNAS consideră că arondarea celor cu boli cronice la anumite farmacii va asigura medicaţia permanent celor care au nevoie de ea, iar fraudele provenite din raportarea dublă sau triplă a reţetelor vor fi mult diminuate. Înscrierea pacienţilor cu boli cronice pe listele anumitor farmacii îi nemulţumeşte însă pe reprezentanţii Colegiului Farmaciştilor din România (CFR).

Clara Popescu, vicepreşedintele CFR, a declarat că viziunea CNAS potrivit căreia bolnavii vor fi liberi să se înscrie la farmaciile pe care şi le doresc „nu este conformă cu realitatea”. „În momentul de faţă, bolnavii cronici se duc la anumite farmacii pentru că sunt trimişi de doctori”, a declarat Clara Popescu.

Potrivit acesteia, apariţia farmaciilor de familie nu va rezolva problema crizei medicamentelor. „Dacă farmacia nu reuşeşte să se aprovizioneze şi bolnavul se află înscris pe lista sa, atunci acesta nu poate să se ducă la altă farmacie decât după şase luni. În urmă cu 10 ani, noi am propus o teritorializare şi atunci era posibil, însă, între timp, legislaţia a permis înfiinţarea haotică a farmaciilor”, a subliniat vicepreşedintele colegiului.

Bolnavii vor avea garanţia că îşi găsesc pastilele @N_P

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 4 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 3 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 6 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 2 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 4 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Vremea

București
acum

28°
lun.

19°/36°
mar.

20°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
Iasi
acum

23°
lun.

18°/33°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/29°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/34°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°