Tineri, dar pricepuţi în ce priveşte catacombele politicii, Ponta şi Antonescu s-au instalat în fruntea partidelor, defilând sub un stindard comun: desfiinţăm PD-L, devenim principalul partid de opoziţie şi, evident, câştigăm alegerile. Doar promisiunile în ce priveşte scorurile diferă: Ponta merge pe 40%, Crin pe 30%.

Cum vor reuşi cei doi şi partidele aferente să îmbine alianţa pentru distrugerea PD-L cu inevitabila concurenţă pentru celelalte două idealuri este un secret care nu transpare nici din programe şi nici din discursuri. Şi pe bună dreptate! Pentru că dezideratele sunt în cea mai perfectă contradicţie. PSD şi PNL vor trebui să fie şi aliate, şi adversare, să facă, deci, acelaşi balet la două capete cu care ne-au obişnuit. Vor trebui să continue dulcea prietenie începută acum trei ani, desăvârşită în campanie şi (ne)finalizată cu schimbul de tricouri din noaptea alegerilor, printr-o retorică identică, prin vot comun împotriva legilor propuse de guvern şi prin atacuri sistematice şi virulente la adresa puterii. Este o situaţie impusă, e drept, de statutul de partide de opoziţie, dar care duce la o omogenizare a mesajului, la o nediferenţiere periculoasă pentru două formaţiuni care se afirmă de doctrine diferite şi care vor fi obligate la concurenţă în 2012.

Acest lucru devine cu adevărat grav în cazul PNL, în condiţiile derapajelor frapante de la ceea ce ar trebui să însemne susţinerea ideologiei de dreapta prin acte politice în consecinţă, doar de dragul unui proiect distructiv. Cu alte cuvinte, PNL se proclamă mereu de dreapta, dar a aderat la politicile de stânga ale PSD, atunci când a concubinat cu el, şi este de aşteptat să pluseze prin altele care nu au nicio legătură cu liberalismul. Exemplele nu prisosesc: umflarea aparatului bugetar, opoziţia fără discernământ faţă de Legea salarizării unice (pe care o susţinea însă în faţa FMI), ata