Doamnele care beau un păhărel maximum două de alcool zilnic au şanse mai mari de a slăbi decât cele care sunt abstinente, arată un studiu condus de epidemiologul Lu Wang de la Spitalul pentru femei din Boston şi publicat de Reuters pe 8 martie. Sursa: Northfoto
Realizatorii cercetării au solicitat unui număr de peste 19.200 de femei din SUA, cu vârste de peste 39 de ani şi masă corporală normală, să îşi descrie obiceiurile în ceea ce priveşte consumul de alcool şi să dea informaţii cu privire la evoluţia greutăţii lor din ultimii 13 ani.
Deşi majoritatea celor care au răspuns la întrebări au declarat că, odată cu trecerea anilor, au mai luat în greutate, s-a constatat că acelea care nu consumă niciun fel de băutură alcoolică s-au îngrăşat mai mult decât femeile care obişnuiesc să bea zilnic unul, cel mult două pahare de vin sau altă băutură alcoolică.
Potrivit specialiştilor citaţi de Reuters, există o serie întreagă de explicaţii pentru această situaţie, inclusiv aceea a metabolismului diferit al femeilor comparativ cu bărbaţii.
Sursă de carbohidraţi
„În ceea ce le priveşte pe femei, un aport de carbohidraţi, chiar şi în cantităţi mici, se realizează prin consumul de alcool”, explică Wang. „De asemenea, alcoolul accelerează arderile din organism, aşa că, prin combinarea celor două acţiuni, putem afirma că prin consumul scăzut sau moderat de băuturi alcoolice se poate pierde în greutate”, a continuat specialistul.
Despre beneficiile consumului de alcool, părerile sunt împărţite. Unii cercetători sunt de părere că atât bărbaţii, cât şi femeile care consumă, pe termen lung, cantităţi mici de alcool sunt mai puţin predispuşi bolilor cardiace decât cei care nu au acest obicei. De cealaltă parte, numeroase studii au demonstrat că şi atunci când consumul de alcool este moderat, femeile pot face dife