La doi ani şi jumătate, Mara a fost diagnosticată cu autism. La 4 ani, recunoştea de la primele măsuri 40 de bucăţi simfonice şi cânta cap coadă peste 300 de cântece pentru copii sau auzite la televizor. Astăzi, are 9 ani, este în clasa a treia la Liceul de Muzică, dar face compoziţie cu elevii de clasa de XII-a pentru că este mult prea avansată pentru categoria ei de vârstă. E drept, încă mai umblă pe vârfuri, ca mare parte dintre copiii cu tulburări de autism.

Cum a fost posibilă recuperarea ei şi integrarea şcolară? Prin dragoste, aş zice eu. Neacceptând ideea că toată viaţa Mara va lua medicamente şi va fi o inadaptată social, părinţii au început singuri o muncă asiduuă de recuperare a ei, învăţând în prealabil de pe net şi din cărţi tot ce puteau despre această boală. Aşa se face că astăzi Mara ia premii de excelenţă la concursuri de pian şi visează să devină o mare pianistă, dar şi pictoriţă, cu un drum.

O cunosc pe Mara de când s-a născut prematur, la şase luni şi jumătate. Am scris atunci un articol despre ea, pentru că a fost primul copil din Transilvania care a supravieţuit în incubator datorită unei substanţe numite surfactan, importată de peste hotare. Am urmărit-o de-a lungul timpului, fiind uimită şi în acelaşi timp fascinată de această boală a cărei cauză nu se cunoaşte. Mi-e imposibil să înţeleg cum funcţionează creierul unor astfel de copii care, deşi au probleme grave de comunicare şi interacţiune socială, se dovedesc (o parte dintre ei) aproape geniali când vine vorba de muzică, matematică sau pictură, de exemplu.

Mara nu este însă singurul copil cu autism pe care îl ştiu. Ea a fost motoraşul care a pus în mişcare o întreagă lume, aş putea spune, mama ei fiind, alături de alte două mame ale unor copii cu autism, cea care a înfiinţat în 2006 Asociaţia Autism Transilvania (AAT). Astăzi asociaţia are două centre de recuperare, iar