Demersul iniţiat de PD-L în vederea revocării lui Mircea Geoană este extrem de riscant.

Gurile rele, dar bine informate, spun că, în ajunul congresului PSD din 20 februarie, Victor Ponta i-ar fi promis lui Miron Mitrea preşedinţia Senatului în schimbul susţinerii pentru conducerea partidului. Nu putem stabili valoarea de adevăr a acestor povestiri, dar ştim că în PSD se vorbeşte despre menţinerea lui Mircea Geoană în fruntea Senatului doar până în toamnă şi nu ne închipuim că Miron Mitrea şi-a cedat voturile fără să fi primit ceva în schimb. Toate aceste date intră în logica politică. Mai puţin logic devine, din această perspectivă, demersul PD-L privind revocarea din funcţie a lui Mircea Geoană.

În primul rând, demersul are o bază juridică şi constituţională fragilă. Prin Decizia nr. 601 din 14/11/2005, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional articolul nr. 30 din Regulamentul Senatului, în baza căruia preşedintele Senatului putea fi revocat fie la propunerea unei treimi din numărul senatorilor pentru „abateri grave în exercitarea funcţiei“, fie, pur şi simplu, la cererea a jumătate plus unu din numărul senatorilor. CCR a stabilit însă că preşedintele Senatului poate fi revocat politic doar la iniţiativa grupului parlamentar care l-a propus, iar revocarea sa cu titlu de sancţiune nu poate fi declanşată fără acordul aceluiaşi grup, chiar dacă a fost cerută de „o altă componentă a Camerei“.

Pentru a explica de ce nu au ţinut cont de verdictul CCR, unii senatori PD-L au invocat iniţial faptul că regulamentul Senatului nu a fost încă modificat în urma deciziei Curţii, ceea ce le-ar fi permis s-o ignore. Ulterior, s-a renunţat la această explicaţie cu iz de cacealma şi s-au invocat abuzurile domnului Geoană, care ar justifica iniţiativa revocării ca sancţiune pentru abateri şi abuzuri în exercitarea funcţiei. Toate bune şi frumoase, dar, în