Trei orădeni sunt suspectaţi de poliţiştii de investigare a fraudelor că ar fi obţinut credite cu documente false în valoare de peste 138.000 lei.
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au început urmărirea penală faţă de P.Z.P., de 31 de ani, G.M.N., de 28 de ani şi T.G., de 52 de ani, toţi din Oradea pentru înşelăciune, uz de fals, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la înşelăciune.
"În urma cercetărilor s-a stabilit că în perioada martie - iunie 2008, P.Z.P. i-a ajutat pe ceilalţi doi să obţină cinci credite pentru nevoi personale de la mai multe unităţi bancare din Oradea. P.Z.P. este suspectat că le-ar fi pus la dispoziţie adeverinţe de venit false, din care a rezultat realizarea unor venituri mult mai mari decât cele obţinute în realitate de suspecţi. Astfel, cei trei au obţinut foloase materiale injuste în sumă totală de 138.800 lei", spune inspector principal Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.
P.Z.P. este suspectat că a folosit aproximativ 90% din sumele obţinute din creditare, restul fiind încredinţat titularilor de credit, ca „recompensă" pentru facilitarea obţinerii sumelor de bani. Potrivit polițiștilor, banii au fost folosiţi cei trei, iar ratele bancare nu au mai fost achitate. Cei trei sunt cercetați în stare de libertate.