Cu fiecare congres care trece, liberalii reuşesc să-şi amelioreze performanţa negativă de a se îndepărta de ceea ce ar trebui să însemne identitatea liberală şi, mai nou, chiar şi de clasicul binom liberalismdemocraţie. Un an a trecut peste PNL de când tânăra speranţă Crin Antonescu a preluat de la Călin Popescu Tăriceanu frâiele unui partid trecut în opoziţie după alegerile parlamentare din toamna lui 2008. PNL trebuia atunci să-şi construiască un discurs justificativ privind colaborarea mai mult sau mai puţin deschisă cu PSD a Guvernului Tăriceanu. Un compromis în care scopul scuza mijloacele, au spus atunci mulţi dintre avocaţii liberalilor. Degeaba ne învaţă istoria recentă că o alianţă cu moştenitorii FSN nu va fi niciodată nici durabilă, nici profitabilă pentru cei care se îmbarcă în ea.
Congresul extraordinar de vineri, ca şi cel ordinar de sâmbătă, s-a desfăşurat sub patronajul preşedintelui de onoare Mircea Ionescu-Quintus. Însuşi acest detaliu vorbeşte mai mult decât un întreg tratat de ştiinţă politică despre relaţia perdantă cu trecutul, pe care au stabilit-o, şi la nivel simbolic, liberalii. În fond, deosebirea dintre PNL şi PSD este că acesta din urmă a asumat într-un mod mai deschis continuităţile blamabile pe care a ştiut să le convertească în atuuri. Ion Iliescu nu pretinde că este ceea ce nu a fost. Discursul lui tot cu tovarăşi va începe, oricum şi oriunde l-ar pronunţa. În schimb, venerabilul epigramist Quintus, colaborator al Securităţii cu acte în regulă, este prezentat acum în raclă de cristal, ca unic depozitar al tradiţiilor naţional-liberale. E un viciu de construcţie, printre multe altele, neasumat şi ignorat chiar de liberali.
Delegaţii la Congres au aprobat, fără multe comentarii, dar şi fără entuziasm, modificarea de statut propusă de Crin Antonescu. Ea consfinţeşte alegerea unei conduceri în bloc a partidului, cu preşe
