Anul trecut, la Editura Polirom, a apărut volumul X-XII (2005-2007) din Revista de Istorie Socială, publicat sub coordonarea lui Mihai-Răzvan Ungureanu şi editat de Institutul Român de Studii Strategice (IRSS), în parteneriat cu Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi. Volumul reuneşte numeroase studii de specialitate din tematica foarte diversă a istoriei sociale: discursul de legitimare al puterii în Moldova secolelor XIV-XV, cazul negustorului Istodor Kefala, importanţa foilor de zestre în construirea unei căsătorii la 1700-1865, reforma lui Cuza Vodă, zootehnia României în primele două decenii ale secolului XX, practicile politice ale Tineretului Naţional Liberal în anii ‘30, democraţia în spaţiul arab, istoria misiunii iezuite din Moldova, rezistenţa armată anticomunistă din munţii Apuseni. Prezentăm, în continuare, câteva dintre cele mai interesante cercetări.

Studiul semnat de Liviu Pilat oferă câteva inedite direcţii de cercetare privind „societatea şi discursul de legitimare al Puterii în Moldova secolelor XIV-XV“. Analiza discursului puterii este utilă pentru că reuşeşte să ofere o radiografie a modului în care se articulează raporturile dintre voievod şi societate. Spre exemplu, titulatura „Io Ştefan voievod, prin graţia lui Dumnezeu, stăpân al pământului Moldovei“, utilizată în numeroase documente ale cancelariei domneşti, relevă caracterul patrimonial al puterii voievodale. Cu alte cuvinte, domnitorul administrează întreaga ţară ca pe un patrimoniu personal, ca pe domeniul său propriu.

El este stăpânul tuturor oamenilor şi al pământurilor, iar toţi supuşii sunt consideraţi drept slugile sale credincioase. Un loc aparte în ierarhia socială îl ocupă boierimea. Departe de accepţiunea standard a termenului, acela de aristocraţie esenţial funciară, cu rol politico-administrativ, în primele sale două secole de existe