Consolidarea puterii prezidenţiale în Ucraina este inevitabilă în situaţii de criză.
Alegerile prezidenţiale din Ucraina au trecut, dar lupta continuă şi se dă acum pe câteva fronturi: limbă, religie, interpretarea trecutului, ce loc va ocupa pe viitor Rusia în Ucraina.
Interesată de „repornirea" relaţiilor ruso-ucrainene, Moscova nu poate ignora aceste lucruri. La rândul său, noul lider de la Kiev, Viktor Ianukovici, are posibilitatea să meargă pe două căi. Prima, deja bătută de fostul preşedinte Leonid Kucima, ar fi să ignore probleme precum repunerea în drepturi a limbii şi culturii ruse pentru a se concentra asupra activităţilor economice presante.
Experienţa dovedeşte că o comuniune strânsă între vestul şi estul Ucrainei este imposibilă dacă se merge pe acest drum, iar un politician care urmează această cale pierde prieteni şi nu găseşte nici un aliat nou.
Al doilea traseu, mai puţin folosit, se bazează pe bunul simţ, adică cel care a câştigat trebuie să şi conducă sau, mai plastic spus, cine plăteşte muzica poate să şi comande. Transpus în politică, asta înseamnă că este imposibil să se asigure stabilitate şi prosperitate în Ucraina fără un compromis real între partea occidentală şi cea orientală a ţării.
Adică, fără o reformă federativă care să garanteze un grad de auto-administrare, de diversitate culturală şi etnică pentru fiecare entitate din Ucraina, menţinând în acelaşi timp statutul de stat neutru şi renunţând la versiunile discutabile ale istoriei impuse.
Această reformă ar putea atrage de partea sa elitele regionale. Consolidarea puterii prezidenţiale în Ucraina este inevitabilă în situaţii de criză.
Este evident că, din această perspectivă, Moscova trebuie să susţină Kievul, dar fără a repeta greşelile trecutului. Este dificil de spus care ar fi preţul pentru o astfel de soluţie, dar un lucru e cert: renunţarea
