Alcoolul, laptele şi iaurtul, sucul de grepfrut şi chiar cafeaua pot să diminueze eficienţa anumitor tratamente. Aceste băuturi pot să şi potenţeze efectul unor medicamente. Alcoolul, de exemplu, creşte efectul sedativ al hipnoticelor, antiepilepticelor sau antidepresivelor.
Dintre toate băuturile, alcoolul este cel mai controversat în ceea ce priveşte asocierea cu medicamentele.
„Există o singură clasă de antibiotice al cărei efect se diminuează dacă se consumă alcool în paralel: penicilinele (penicilina V, oxacilina, cloxacilina, ampicilina, amoxicilina, augmentinul etc.). Totuşi, chiar dacă restul antibioticelor nu au ca şi contraindicaţie consumul de alcool, trebuie să ţinem cont de faptul că ambele sunt toxice pentru ficat şi pentru rinichi", atrage atenţia prof. dr. Ioan Fulga, şeful catedrei de farmacologie a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" din Bucureşti.
Contraindicată este şi combinaţia dintre alcool şi medicamente cu efect sedativ, aşa cum sunt hipnoticele, antiepilepticele sau antidepresivele. Alcoolul sporeşte efectul sedativ al acestor medicamente, ceea ce produce somnolenţă excesivă, scade viteza de reacţie şi creşte riscul de accidente rutiere.
Iaurtul, laptele dulce sau bătut şi orice alte lactate nu ar trebui consumate concomitent cu administrarea tetraciclinelor (tetraciclină, doxiciclină, oxitetraciclină, clortetraciclină). „Calciul din lapte inhibă acţiunea tetraciclinelor. Lactatele ar trebui consumate la două ore de la administrarea acestei clase de antibiotice", potrivit prof. dr. Ioan Fulga.
Sucul de grepfrut poate da efecte toxice
Sucurile naturale de citrice, dar în special cel de grepfrut, pot să favorizeze creşterea absorbţiei medicamentelor antimicotice la nivelul intestinului, provocând toxicitate.
În tratamentul micozelor se folosesc în mod uzual fluconazolul, ketoconaz