Dublu medaliat olimpic şi devenit o celebritate în handbalul mondial pentru efectul aruncărilor sale din anii '80, execuţii care-i poartă numele!, Maricel Voinea a fost de negăsit timp de un deceniu. Gazeta l-a reperat într-un mic oraş bavarez, l-a vizitat şi vă prezintă viaţa fără farduri a celui care îşi cîştigă azi pîinea în ceea ce în România s-ar numi "un centru de fier vechi".
Maricel Voinea (51 de ani), extrema stîngă care uimea lumea în anii '80-'90 cu golurile sale din unghiuri imposibile, a renunţat la sportul pe care l-a revoluţionat
O dată ce ai ajuns pe aeroportul din Munchen, cobori la subsol, la staţia tramvaielor S-bahn, cum le spun nemţii. Nişte trenuri în toată regula, care taie Bavaria cu peste 100 de kilometri pe oră. Îl iei pe S1, mergi pînă la Laim, de acolo sari în S8 şi aşa ajungi, după vreo 45 de minute, în Furstenfeldbruck. acolo unde locuieşte Maricel Voinea.
În gara mică, cîteva zeci de călători. Pe Maricel îl recunoşti uşor. Un tip încă suplu şi cu un cap mai înalt decît toţi ceilalţi. Pletele nu-i mai flutură în vînt. A dispărut şi mustaţa zbîrlită, de D'Artagnan care băga groaza în portari. Cîteva riduri. Privirea e aceeaşi, uşor şugubeaţă, care caută parcă şi acum momentul de slăbiciune al portarului. Cînd dai noroc cu el, mîna ţi se pierde în "lopata" pe care ţi-o întinde zîmbind: "Eu sînt Maricel. Maricel Voinea".
Nu-l recunoaşte nimeni
Un fapt ciudat. Fostul mare internaţional român a jucat şi a antrenat doi ani echipa din Furstenfeldbruck, dar în oraş nimeni nu întoarce capul după el, nimeni nu-l recunoaşte. Îţi sesizează imediat mirarea şi explică senin: "Aici sînt un anonim, un om care munceşte ca să trăiască. Am terminat facultatea de subingineri minieri, dar asta nu m-a ajutat. Nu sînt o vedetă. Eu şi soţia sîntem cam singuri pe aici. Mă mai ştiu foştii colegi de echipă, u
