Cândva medaliat al competiţiilor de box, naţionale şi internaţionale, Leontin Sandu îi învaţă acum pe elevii săi care sunt mişcările din picioare şi loviturile cu pumnii care duc spre victorie.

Chipul său nu poartă urmele numeroaselor bătăi cu pumnii purtate pe ring. Este un norocos, dacă ne gândim la sportivii desfiguraţi în urma unor partide de box. Singurul detaliu care trădează puterea sportului pe care îl practică de la 14 ani sunt doi dinţi cu smalţul sărit, despre care spune amuzat că se bucură că încă îi mai are la locul lor. "Cred că se vede foarte bine că nu am cicatrice pe faţă, sunt curat şi nu am nici nasul deformat. Doar la dantură se vede puţin că am încasat-o", explică antrenorul de box. L-a bătut pe Cuţov la turneul preolimpic Întâlnirea cu sportul care i-a adus supremaţia în box a avut loc în copilărie. "Eram un băiat slab, aveam doar 42 de kilograme. Şi eu şi fratele meu am făcut box, deşi părinţii nu erau de acord cu asta. Când eram la şcoala profesională, am rămas şi corigent, am vrut să mă las şi de şcoală pentru că stăteam mai mult în sala de antrenament", povesteşte sportivul ploieştean. "Am urmat mai multe cursuri de calificare, de mecanic auto, de strungar, ştiam să fac şi mobilă. La 16 ani am luat primul meu salariu, care era de 950 de lei. În box, satisfacţiile materiale au venit abia când am ajuns campion", mai spune acesta. Prima victorie importantă pe ring a înregistrat-o în 1980, la turneul preolimpic, când l-a avut ca adversat pe Simion Cuţov, emblematicul boxer al deceniului opt, care şi-a trecut în palmares patru titluri de campion naţional, trei de campion european, o medalie de argint la Campionatele Mondiale de la Havana din 1974 şi o alta la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976. "Eu aveam 22 de ani , iar el avea deja 28. A fost o satisfacţie enormă să câştig în faţa omului pe care-l admiram atât de mult în copilărie