Pasionat de meseria pe care o practică de o viaţă, hunedoreanul este căutat de părinţi din toată ţara, care vor să-şi trimită copiii în tabără la munte.

Profil

Născut. 22.05.1960, Sohodol

Educaţie. Liceul Pedagogic

Experienţă. Peste 30 de ani în învăţământ

Familie. Doi băieţi, Alexandru şi Vladimir

De la bunicul lui, despre care vorbeşte de-a dreptul cu veneraţie, Eugen Stencoane a învăţat limbajul secret al naturii: cum să recunoască speciile de arbori, anumite roci şi formaţiuni geologice, dar şi urmele sălbăticiunilor. Şi tot de la el a învăţat şi a ţinut minte o vorbă pe care nu o va uita niciodată şi care a devenit un fel de crez al său: e mare lucru să deschizi cărări în viaţă pe care să păşească şi alţii.

Sute de elevi instruiţi

A vrut să facă facultatea de drept, dar susţine că „dosarul” să nu era „curat”, pentru că tatăl său era preot, aşa că după ce a reuşit la examen a fost nevoit să renunţe şi a ales cariera de învăţător. O vreme a predat la Haţeg şi spune că, din cauza regimului comunist, „avea interzis” în Hunedoara. După câţiva ani a reuşit să obţină un post la o şcoală de cartier, iar de ceva vreme predă copiilor de la una dintre cele mai apreciate şcoli din oraş, Colegiul de Informatică „Traian Lalescu” din Hunedoara. El însuşi şi-a pus schiurile în picioare pe când era un pici în şcoala primară.

Râde când îşi aminteşte de scândurile din lemn de frasin, pe care bunicul său le-a cioplit şi le-a îndoit la vârf printr-o tehnică specială, pe care apoi nepotul, le-a „încălţat” legându-le de picioare cu nişte piele de bocanci. La 18 ani a intrat în compania montaniarzilor şi a salvamontiştilor hunedoreni, i-a cunoscut pe Avel Ritişan, pe Şoni Tripa, ori pe ’nea Timaru şi l-a lovit dragostea asta de munte. Pe la începutul anilor ’80 a ajuns pentru prima oară director al taberei de la